Un întreg oraș din China a intrat în carantină după depistarea unui singur cetățean infectat cu COVID-19

Un întreg oraș din China a intrat în carantină după depistarea unui singur cetățean infectat cu COVID-19
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Restricții draconice în China, după ce un singur bărbat ar fi fost infectat cu COVID-19.

Dongning,un oraş din nordul ţării, a fost închis după infectarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, lucrător în port. Acestea prezintă simptome ușoare, iar cei care au intrat în contact cu el au fost plasați în carantină.

În plus, zona a fost plasată sub „în stare de război”, iar circulaţia tuturor mijloacelor de transport a fost oprită. Orice persoană care doreşte să părăsească oraşul trebuie să prezinte un test negativ realizat cu cel mult 24 de ore înainte. Şcolile au fost închise, iar restaurantele nu pot decât să servească mâncare la pachet. În zonele considerate de risc maxim, o singură persoană din fiecare familie poate ieşi din casă o dată la două zile, timp de maxim 2 ore, pentru a face aprovizionarea, relatează globaltimes.cn.

Un alt caz a fost depistat și înSuifenhe, un oraș undea fost testat pozitiv un muncitor în vârstă de 39 de ani dintr-o zonă comercială de import-export. Aici, autorităţileaulansat o amplă campanie de testare.
Atât la Dongning cât şi la Suifenhe, oraşe nordice, situate în apropierea frontierei cu Rusia, au început campanii masive de testare ce urmează să se încheie în 3 zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:36 - Ce a pățit o femeie din Cluj-Napoca după ce a cumpărat un frigider de Black Friday. „Nici măcar așa nu mă mai întorc”
14:35 - Nicușor Dan, despre solicitările pentru candidați: Marcel Ciolacu și George Simion au fost mai rezervați față de propuneri (VIDEO)
14:06 - Diana Șoșoacă, despre liderul AUR: Nimeni din cei care mă susțin nu ar putea să voteze un astfel de grobian / În AUR mi se cerea non-stop să încalc legea. Simion a cerut tuturor să îi dea banii din suma forfetară (VIDEO)
13:57 - A început Postul Crăciunului. Cât durează și când sunt dezlegări la pește
13:43 - Diana Șoșoacă: Hotărârea CCR de anulare a candidaturii mele a fost cu acceptul tuturor celor 14 de pe lista de candidați / Nu poți să faci parte din comisiile SRI și SIE dacă nu ești de la SRI și SIE (VIDEO)
13:22 - Diana Șoșoacă: George Simion îl are în spate pe Lulea, care au în spate un sistem al serviciilor condus de Coldea / Afaceri cu droguri în Transnistria, Găgăuzia, Ucraina. De unde are AUR atâția bani? (VIDEO)
13:13 - Un tramvai a deraiat în Timișoara. O parte din garnitură a ajuns pe trotuar
12:53 - Ionel Bogdan: Observ că există o îngrijorare din USR cu privire la PNL. USR să își facă, în primul rând, curat în partid (VIDEO)
12:51 - Au pornit tunurile pentru zăpada artificială în Poiana Brașov. S-au înregistrat -6 grade
12:30 - Radu Miruță: O persoană comună Elenei Lasconi și lui Adrian Zuckerman a propus întâlnirea / Problema PNL că este că oamenii din PNL nu trag și Nicolae Ciucă nu depășește 10% (VIDEO)