UPDATE 15.00 Potrivit unor surse din cadrul ministerului român de Externe, cei trei alpiniști romîni surprinși pe Muntele Everest de cutremurul de 7,8 magnitudine, produs sâmbătă, sunt în stare bună, reușind să se salveze în ultimul moment. Deocamdată nu există date despre celălat alpinist român care se află în Tibet.
Totodată, potrivit sursei citate, un cuplu de români se află în acest moment în vacanță în Nepal. Cei doi cetățeni români sunt în stare bună.
UPDATE 12.40 Cel puțin 1.400 de persoane și-au pierdut viața în urma cutremurului din Nepal, potrivit unui bilanț anunțat de autoritățile din Nepal, citate de CNN.
UPDATE 12.30 Mai mulți alpiniști români au fost surprinși de cutremurul puternic care a avut loc în Nepal, seism care a dus la producerea de avalanșe pe Muntele Everest.
Alpinistul Horia Colibășeanu a declarat pentru Știrile B1 TV că alpinistul Alex Găvan a anunțat deja pe Twitter că este teafăr. El a precizat că în zonă se află și Zsolt Torok și Iustin Ionescu, despre care nu există deocamdată informații. Date nu există în acest moment nici despre un alt alpinist român, Teofil Vlad, care se află în Tibet tot în încercarea de a escalada Everestul.
„Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori. Alergând pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte”, a scris alpinistul român Alex Găvan pe Twitter.
Foto: twitter.com/AlexGAVAN
Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs sâmbătă în apropiere de capitala Nepalului, Kathmandu, provocând pagube însemnate, informează Associated Press, citând oficiali locali.
Epicentrul seismului a fost localizat la 80 de kilometri nord-vest de Kathmandu, potrivit ministrului Informațiilor din Nepal, adăugând că există informaţii privind pagube în capitală şi în împrejurimi, dar deocamdată nu există un bilanț al victimelor. Potrivit CNN, zeci de clădiri s-au prăbușit în Kathmandu. Mai multe clădiri istorice din capitală, printre care şi turnul Dharahara, construit în 1832 şi înalt de aproape 63 de metri, s-au prăbuşit.
Conform Institutului american de Geofizică (USGS), seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 15 kilometri.
Cutremurul a fost resimţit şi în India şi Pakistan.
Potrivit presei locale, acesta pare să fie cel mai grav cutremur din Nepal după cel din 1934, care a avut magnitudinea 8 şi s-a produs în apropierea muntelui Everest, provocând moartea a peste 10.000 de persoane.