Tristețe în orașul Halifax, din Canada. Iubitul profesor, antrenor și mentor Wade Smith a murit după o luptă grea cu cancerul la stomac, informează cbc.ca.
Director al liceului Citadel din oraș, Smith a fost, la rândul său, un star local al baschetului în perioada liceului și a facultății.
Într-un mesaj transmis după aflarea tragicei vești, reprezentanții echipei de baschet Nova Scoția au vorbit despre influența remarcabilă a lui Smith în formarea tinerilor jucători.
”Odată cu dispariția lui Wade Smith, comunitatea de baschet din Nova Scoția a pierdut un lider, un jucător, un antrenor, un mentor și un prieten. Wade nu poate fi înlocuit. Realizările lui ca jucător au fost impresionante, iar moștenirea pe care a lăsat-o ca mentor, lider, antrenor și profesor vor fi amintite pentru totdeauna de comunitatea baschetbaliștilor”, se arată în mesajul citat.