După retragerea de pe piața a 4,3 milioane de telefoane Galaxy Note 7, Samsung a început discuțiile despre reciclare. Activiștii GreenPeace au avertizat firma asupra necesității reciclării corecte a dispozitivelor problematice.
Cum firma nu a precizat decât că telefoanele nu vor fi nici reparate, nici reutilizate, reprezentanții ONG-ului au cerut mai multă transparență din partea Samsung, întrucât dispozitivele au în componență piese realizate din 50 de metale și elemente rare, din care doar 12 pot fi reciclate cu tehnologiile de astăzi. Cercetătorii au apreciat că cele 4,3 milioane de telefoane ar putea conține 20 de tone de cobalt, 1 tonă de tungsten, 1 tonă de argint, 100 kg de aur și între 20 și 60 de kilograme de paladiu.
Deși multe dintre aceste materiale nu ar avea un efect nociv asupra mediului înconjurător, nereutilizarea lor ar însemna o risipă a resurselor naturale, fiindcă pentru fiecare telefon au fost necesare 75 kg de mercur și cianuri folosite în extracția metalelor prețioase, informează Business24.
Nici dezmembrarea telefoanelor nu este simplă, fiindcă bateriile explozive sunt atașate de corpul telefonului și necesită prelucrarea manuală a fiecărui dispozitiv în parte. Un inginer a declarat că demontarea bateriei seamănă cu o „operație pe creier efectuată pe un pacient care riscă să ia foc în orice clipă”.