CORONAVIRUS | Primele decese în SUA, mai devreme cu câteva săptămâni decât se credea anterior

CORONAVIRUS | Primele decese în SUA, mai devreme cu câteva săptămâni decât se credea anterior
foto: Hepta.ro / hepta photo agency / Xiong Qi

Coronavirusul a ucis oameni în SUA cu cel puțin trei săptămâni înainte de anunțarea primului caz anunțat oficial, mai precis pe 6 februarie, cu 23 de zile înainte de prima victimă oficială.

Un oficial din Santa Clara, zona Silicon Valley, California, a dezvăluit marți că trei persoane care au murit pe 6 și 17 februarie și 6 martie sunt considerate victime ale Covid-19. Până acum, prima moarte din cauza bolii din SUA a fost considerată a fi cea a unui bărbat în Seattle, pe 29 februarie.

SUA: Silicon Valley, unul dintre primele locuri în care a izbucnit pandemia de coronavirus

Silicon Valley a fost unul dintre primele locuri în care pandemia de coronavirus a izbucnit în SUA, la sfârșitul lunii februarie, când era doar o problemă în Wuhan, Iran și Italia, au fost confirmate și primele două cazuri de transmisie locală în țară.

La acea vreme, în SUA erau diagnosticați 63 de oameni, toți au călătorit în China, au locuit cu cineva care a avut Covid-19 sau au fost repatriați pasageri de la prima navă de croazieră unde a fost găsit virusul.

Găsirea a doi pacienți care nu aveau contact cunoscut cu focarele de risc a confirmat faptul că virusul circula în țară săptămâni întregi.

În ciuda înregistrării primelor cazuri de contagiune locală, autoritățile din Silicon Valley nu au confirmat primul decedat decât pe 9 martie. Era o femeie în vârstă de 60 de ani.

Cazurile dezvăluite marți modifică cronologia răspândirii virusului în California.

„Sunt persoane care au murit acasă într-o perioadă în care au fost disponibile foarte puține teste. La vremea respectivă, criteriile de testare a diagnosticului de către Centrul american pentru controlul bolilor erau limitate la persoanele cu istoric de călătorie cunoscut și care mergeau la medic cu anumite simptome”, potrivit unui comunicat, scrie El Pais.

Începând de luni, Santa Clara a înregistrat 1.922 de cazuri și 83 de decese. În California, există 36.000 de cazuri confirmate și peste 1.300 de persoane au murit. Acestea sunt cifre foarte scăzute care arată că statul aplatizează curba în comparație cu țările cu o populație și o suprafață similară, cum ar fi Spania sau alte state din Statele Unite.

Indiana: Primele infecții de SARS-CoV-2 au avut loc cu cel puțin 2 săptămâni înainte de primul caz raportat

Comisarului pentru sănătate din Indiana, doctorul Kristina Box a declara că statul american Indiana lucrează pentru a identifica fiecare moarte din ultimele luni, pe care o cred asociată cu Covid-19, pentru a obține un număr mai exact al deceselor.

Aceasta a declarat că statul a urmărit cazurile din urmă, respectiv cel puțin de la jumătatea lunii februarie, cu câteva săptămâni înainte de primul caz raportat de Indiana, la începutul lunii martie.

Astfel că, s-a descoperit că sunt persoane care s-au stins din viață din cauza noului coronavirus, înaintea primului caz raportat oficial.

Bilanțul cazurilor de Covid-19 în SUA

SUA au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 16.667 de noi cazuri de coronavirus și 1.646 de decese, potrivit anunțului făcut de Universitatea Johns Hopkins.

Bilanțul total a ajuns la peste 842.000 de persoane testate pozitiv, dintre care peste 46.000 s-au stins din viață.

Numărul persoanelor infectate a depășit două milioane la nivel global

La nivel global, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus, virusul care a izbucnit în China la sfârșitul anului 2019, a depășit două milioane de cazuri.

Mai precis, peste 2.600.000 de persoane au fost testate pozitiv.

Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 184.000, iar peste 722 de mii s-au recuperat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)