Patronul și cofondatorul grupului american Apple, Steve Jobs, și-a anunțat demisia din funcție, el urmând să fie înlocuit de Tim Cook, relatează BBC.
Steve Jobs, care a suferit un transplant de ficat a declarat că nu își mai poate îndeplini îndatoriile în calitate de director.
“Am spus întotdeauna că, dacă va veni ziua în care nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle în calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru. Din păcate, a venit și această zi. Mă retrag din funcția de director general al Apple. Cred că cele mai bune zile în compania Apple urmează să vină”, a scris Jobs într-o scrisoare adresată consiliului de administrație și “comunității Apple”.
Steve Jobs, în vârstă de 56 de ani, se află în concediu medical din ianuarie, pentru o durată nedeterminată. Cu doi ani în urmă el a suferit o grefă de ficat, iar în 2004 a fost diagonsticat cu cancer la pancreas.
Jobs este în prezent cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind cel mai influent personaj atât din industria calculatoarelor cât și din industria divertismentului.
Alături de cofondatorul Apple Steve Wozniak, Jobs a ajutat la popularizarea calculatorului personal spre sfârșitul anilor ’70. La începutul anilor ’80, însă lucrând la Apple, Steve Jobs a fost unul dintre primii care a sesizat succesul comercial pe care interfețele grafice operate prin intermediul mouse-ului îl pot avea.