Statele Unite au cumpărat aproape toată oferta mondială de remdesivir, unul dintre cele două medicamente dovedite eficiente pentru a trata COVID-19.
Medicamentul antiviral patentat de firma de biotehnologie Gilead cu sediul în SUA este singurul aprobat de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) pentru a trata pacienții cu noul coronavirus.
Anunțul Departamentului Sănătății și Serviciilor Umane al SUA (HHS) presupune că autoritățile europene din domeniul sănătății ar putea să nu poată achiziționa medicamentul până în toamnă, scrie euronews.com.
Autoritățile americane au asigurat peste 500.000 de doze până în septembrie, ceea ce „reprezintă 100% din producția proiectată de Gilead pentru iulie (94.200 de doze), 90% din producție în august (174.900) și 90% din producția în septembrie (232.800) „, au declarat autoritățile americane printr-un comunicat de presă.
S-a constatat că Remdesivir reduce timpul de recuperare pentru pacienții cu COVID-19 spitalizați – cei cu cele mai grave infecții – de la 15 la 11 zile. Efectul nu a fost observat la pacienții cu boală ușoară sau moderată.
„În măsura posibilului, vrem să ne asigurăm că orice pacient american care are nevoie de remdesivir îl poate primi”, a declarat secretarul din domeniul sănătății, Alex Azar.
„Administrația Trump face tot ce îi stă în puteri pentru a afla mai multe despre teratamantul care salvează viața pacienților infectați cu COVID-19 și pentru a asigura accesul la aceste opțiuni pentru poporul american”, a adăugat el.
SUA este cea mai puternic afectată țară din lume de pandemie. În cursul zilei de marți, acesta înregistrase peste 127.000 de decese cauzate de COVID și peste 2,6 milioane de cazuri confirmate.
O creștere puternică a infecțiilor în săptămâna trecută i-a determinat pe guvernanții din Arizona, California, Florida și Texas să reaplice restricțiile de blocare în statele lor.
Dr. Anthony Fauci, principalul expert în boli infecțioase din SUA, a avertizat, de asemenea, marți, că numărul de noi cazuri zilnice ar putea crește până la 100.000 dacă americanii nu încep să respecte recomandările privind sănătatea publică.
Celălalt medicament care s-a dovedit a avea efect asupra pacienților cu COVID-19 este dexametazona, un steroid cu costuri reduse, disponibil pe scară largă. Autorizat pentru utilizare în Marea Britanie, reduce numărul de decese la pacienții crav afectai cu până la o treime, potrivit cercetătorilor britanici.
Remdesivira fost folosit și în România, în cazul pacienților aflați în stare gravă din Timișoara.
Medicul Virgil Musta,șef secție boli infecțioasela Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat pentruDigi24că Europa a acceptat această „terapiecompasională”, iar spitalul aprimitmai multe doze din acest medicament, pentru a fi administrat pacienților cu forme severe deCOVID-19.
„Eun antiviral care a fost folositîn diferite patologii, inclusivEbola,cu efecte bune sau mai puțin bune,studiile suntcontradictoriiși acolo.Dara fost folositpentruforme severe și critice pentrupaciențiiCOVID,iar clinic, cei care au studiataceastăpatologie au arătat o evoluție foartebună.După administrare, stareageneralăs-aîmbunătățitmulți dintre pacienți care au fost chiarcritici au depășitaceastă fază”, a spus Musta.