Juan Carlos,care a părăsit duminică Spaniaîn contextul unul uriaş scandal de corupţie, se află în Republica Dominicană, la o familie bogată care deține plantații de trestie de zahăr. De aici însă ar intenționa să plece după câteva săptămână în altă țară, scrie La Vanguardia.
Juan Carlos care şi-a păstrat titulaura de rege emerit al Spaniei, a plecat către Portugalia cu mașina, de unde luni dimineața a luat avionul către Republica Dominicană.
Luni, presa portugheză informacă Juan Carlos se află la Cascais, o zonă de reşedinţe de lux de lângă Lisabona, unde şi-a petrecut o parte din anii copilăriei.
Fostul rege Juan Carlos I, tatăl Regelui Felipe al VI-lea, a anunțat a decis să părăseascăSpania, pe fondul scandalului privind conturile sale din străinătate, pentru a-l ajuta pe fiul său să își desfășoare în linişte mandatul de șef de stat.
Avocatul fostului rege a declarat în aceeaşi zi că acesta ‘va rămâne la dispoziţia procuraturii’. Primele reacţii la plecarea în exil a lui Juan Carlos arată că societatea spaniolă este divizată; unii sunt de părere că ar fi trebuit să rămână în ţară şi să aştepte judecata.
El a avut un rol important în tranziţia Spaniei către democraţie, după dictatura lui Francisco Franco, noteazăpresa internaţională.
Curtea Supremă a Spaniei a anunţat în luna iunie deschiderea unei anchete asupra fostului rege Juan Carlosîntr-un caz de corupţie din Arabia Saudită. Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează contextul în carecirca 100 de milioane de dolari ar fi fost vărsateîn secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia.