Rusia a indicat SUA drept „adversarul” său. Reacția Moscovei, la decizia americană de a trimite două nave de război în Marea Neagră: „Va fi mai bine pentru ele să stea foarte departe de Crimeea”

Rusia a indicat SUA drept „adversarul” său. Reacția Moscovei, la decizia americană de a trimite două nave de război în Marea Neagră: „Va fi mai bine pentru ele să stea foarte departe de Crimeea”
foto: Facebook / Hepta.ro - Sputnik - Alexei Druzhinin

SUA a solicitat Rusiei să pună capăt acumulării de trupe militare la frontiera Ucrainei, în timp ce Moscova, folosind niște cuvinte care amintesc de Războiul Rece, a declarat că „adversarul său” ar trebui să țină navele de război americane departe de Crimeea anexată, relatează Reuters.

Rusia a capturat Crimeea de la Ucraina în anul 2014, iar în ultimele săptămâni luptele s-au intensificat în estul Ucrainei, unde forțele guvernamentale ucrainene s-au luptat cu separatiștii sprijiniți de Rusia într-un conflict care durează deja de șapte ani și care, potrivit Kievului, a omorât 14.000 de persoane.

Ce i-a spus Joe Biden lui Vladimir Putin la telefon. SUA, „angajament neclintit” față de suveranitatea Ucrainei

Într-o convorbire telefonică, președintele american Joe Biden i-a subliniat omologului său rus, Vladimir Putin, „angajamentul neclintit” al SUA față de suveranitatea Ucrainei, exprimându-și totodată îngrijorarea cu privire la acumularea de efective militare rusești, a precizat Casa Albă.

De asemenea, Joe Biden a propus organizarea unui summit între președinții Statelor Unite și Rusiei, un summit care să aibă loc într-o țară terță.

Antony Blinken, șeful Departamentului de Stat al SUA, se află la Bruxelles, marți, pentru discuții cu liderii NATO și ministrul ucrainean de externe, ocazie cu care a reiterat mesajul președintelui Joe Biden, afirmând că SUA rămâne ferm alături de Ucraina. În plus, șeful diplomației americane a menționat că vor fi luate în discuție și ambițiile Kievului de aderare la NATO – deși Franța și Germania și-au exprimat de multă vreme îngrijorările legate de eventualele efecte ale aderării unei foste republici sovietice.

„Statele Unite este adversarul nostru și face tot ce poate pentru a submina poziția Rusiei pe scena globală”, a declarat Sergei Ryabkov, ministru-adjunct de externe, conform agențiilor ruse de presă.

Rusia spune „adversarului” său, SUA, să își țină navele de război trimise în Marea Neagră departe de Crimeea

Două nave de război americane urmează să soseacă în Marea Neagră, în această săptămână, iar ministrul-adjunct rus de externe a catalogat decizia SUA drept o provocare menită să testeze nervii Rusiei.

„Avertizăm Statele Unite că va fi mai bine pentru ele să stea foarte departe de Crimeea și de coasta noastră a Mării Negre. Va fi pentru binele lor”, a adăugat Ryabkov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`