Republica Moldova: A fost constituită alianţa de guvernare – Alianța pentru Integrare Europeană 3

Republica Moldova: A fost constituită alianţa de guvernare - Alianța pentru Integrare Europeană 3
Foto: ipn.md

Acordul de constituire a unei noi alianțe de guvernare în Republica Moldova – Alianța pentru Integrare Europeană-3 – a fost parafat în noaptea de marți spre miercuri de către liderii celor trei formațiuni proeuropene – Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat din Moldova (PDM) și Partidului Liberal (PL) – după mai multe runde de negocieri, transmite IPN.

Acest acord urmează să fie semnat miercuri de către toți deputații celor trei formațiuni.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a spus că s-a convenit asupra tuturor punctelor discutate pe parcursul negocierilor.

„Este un acord politic bun, echilibrat, care urmează să asigure o majoritate stabilă pentru Moldova şi care urmează să învestească în timpul cel mai apropiat Guvernul”, a declarat preşedintele PLDM.

De asemenea, acesta a mai precizat că s-a convenit asupra repartizării principalelor funcţii în stat. Astfel, funcţia de premier îi revine PLDM-ului, cea de speaker – PDM-ului, iar funcţia de președinte „va fi identificată şi votată într-o manieră consensuală, conform poziţiei Partidului Liberal”.

„AIE, care părea că e moartă, a început să se mişte şi a devenit AIE 3. Este un semnal bun şi pentru cetăţeni, şi pentru partenerii externi, şi pentru noi, care trebuie să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat împreună în 2009”, a spus preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

La rândul său, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat că „putem constata finalizarea negocierilor prin parafarea Acordului de constituire a AIE 3”.

Liderii celor trei partide au mai spus că au convenit asupra unui referendum de modificare a Constituţiei, ca preşedintele să poată fi ales cu majoritatea simplă de voturi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Accident grav în Arad. O femeie, mama a trei copii, a murit și un adolescent a fost transportat în stare critică la spital
20:31 - Donald Trump ar putea salva TikTok-ul dacă va fi interzis în SUA: „Am un loc cald în inima mea pentru TikTok”
20:21 - PSD, PNL și UDMR au decis că pot face guvern fără USR, dacă reprezentanții partidului nu se prezintă la negocieri, și că vor avea candidat unic la prezidențiale
20:21 - Ionuț Moșteanu (USR), după anunțul candidaturii lui Nicușor Dan la prezidențiale: „Avem candidat la prezidențiale, ales în Congres, și anume Elena Lasconi. Momentan, nici nu știm când vor fi alegeri”
20:04 - Andrei Badiu (PNL), despre candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: Consider că este un pic inoportună anunțarea candidaturii, astăzi. Ar fi fost necesară o discuție înainte cu posibilii parteneri a căror susținere le-o va cere (VIDEO)
19:57 - George Simion, despre anunțul lui Nicușor Dan privind posibila sa candidatură la prezidențiale: „Alege să fie continuatorul lui Klaus Iohannis”
19:54 - Cum să evităm excesele alimentare de sărbători. Ce ne sfătuiesc medicii. „Mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca”
19:50 - Gîdei (PSD): Eu am mari dubii că în zonele rurale Nicușor Dan va fi votat sau că partidele, dacă vor fi unele care-l vor susține, vor avea vreo influență asupra electoratului (VIDEO)
19:32 - David Popovici a fost nominalizat la titlul de cel mai bun înotător european al anului. Ce alți sportivi ar putea câștiga această distincție
19:29 - O nouă taxă pentru șoferii români! Cei care locuiesc în acest oraș vor fi obligați să plătească, anual, de la 1 ianuarie 2025, această sumă de bani