Remanieri în guvernul bulgar, după protestele de amploare. Ce schimbări s-au făcut

Remanieri în guvernul bulgar, după protestele de amploare. Ce schimbări s-au făcut
FOTO: Hepta

Mii de bulgari au protestat la Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv în ultimele zile, acuzând actualul guvern de coaliție de centru-dreapta de corupție și cerându-i premierului și procurorului general să demisioneze, scriebalkaninsight.com.

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, i-a susținut pe protestatari spunând că premierul guvernului de centru-dreapta, Boyko Borissov, și procurorul șef Ivan Geshev ar trebui să demisioneze. Protestele au fost organizate după ce săptămâna trecută, procurorul general a ordonat poliției să desfășoare percheziții la biroul președintelui și să îi aresteze pe doi dintre asistenții săi, sub suspiciunea de divulgare a documentelor clasificate.

Mulți au văzut însă mișcarea împotriva președintelui- un critic vocal al guvernului. Radev a postat o declarație pe Facebook și Twitter în care se spune că „protestul împotriva mafiei aflate la putere devine o campanie” și că „nu există nicio putere să ne oprească atâta timp cât suntem înțelepți și necruțători”.

Remanieri în guvernul bulgar, în urma protestelor

În acest context, conducerea partidului de guvernământ GERB a decis că trei miniştri trebuie schimbați: miniştrii de Finanţe, de Interne şi cel al Economiei, notează MSN.

În urma schimbărilor, Ministrul Sănătății, Kiril Ananiev, va prelua portofoliul de la Finanțe, fiind considerat un expert în elaborarea bugetelor, după ce pentru o scurtă perioadă de timp a fost ministru al Finanțelor, într-un guvern interimar din 2017.

De asemenea, și Ministrul Turismului va fi înlocuit, a anunțat premierul Borisov.

Guvernul condus deBorisov a supraviețuit unei moțiuni de cenzură, iar coaliția de guvernare a anunțat că intenționează să își ducă la capăt mandatul de patru ani care va expira în martie 2021. Dealtfel, Borisov a supravieţuit mai multor moţiuni de cenzură de la preluarea mandatului de către actualul govern, în 2017.

Cetățenii români care intră în Bulgaria pot fi plasați în carantină?

Deși tot mai multe state au luat decizia de a impune restricții, după ce numărul de cazuri de coronavirus din România a crescut alarmant de la o zi la alta,Ministerul Sănătății din Bulgaria nu intenționează, deocamdată, să schimbe procedura de intrare în țară pentru cetățenii români.

Potrivit unui răspuns al Guvernului bulgar pentru B1.RO, „în prezent, Ministerul Sănătății nu intenționează să schimbe procedura de trecere a frontierei și condițiile de ședere pentru cetățenii români. În conformitate cu ordinele ministrului Sănătății din Bulgaria, care sunt în prezent în vigoare, cetățenii români sunt liberi să intre în Bulgaria și nu fac obiectul plasării în carantină. Autoritățile naționale bulgare de sănătate monitorizează zilnic amploarea cazurilor de COVID-19 în statele membre ale UE și sunt gata să ia măsuri în cazul în care situația se va schimba”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)