Presa britanică dezvăluie noul plan al UE de redistribuire a imigranților: România va prelua 7.000 de refugiaţi (FOTO)

Presa britanică dezvăluie noul plan al UE de redistribuire a imigranților: România va prelua 7.000 de refugiaţi (FOTO)

Uniunea Europeană a adoptat un plan de urgență cu privire la criza imigranților. Oficialii de la Bruxelles i-au redistribuit pe refugiați în aproape toate țările membre UE.

160.000 de mii de imigranți vor fi împărțiți între 25 de țări, scrie DailyMail. Potrivit documentului prezentat de jurnaliștii britanici, România este una dintre ţările care va primi cei mai mulţi refugiaţi – 6.937 de persoane.

Germania, una dintre destinaţiile preferate de imigranţi, va trebui să primească 34.077 de oameni, Franţa 26.215, Spania 16.835.

Următoarele state în topul redistribuirii refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa sunt: Polonia – 10.434, Olanda – 8.047, Portugalia – 7.197, Belgia – 5.365 și Cehia – 5.513.

Vecinii de la sud de Dunăre vor primi doar 2.313 imigranți, iar cei mai puțini vor ajunge în Cipru, doar 722 de persoane.

Ungaria, Grecia şi Italia, afectate grav de fluxul mare de imigranţi, nu vor primi alţi imigranţi în plus la redistribuire. În timp ce Marea Britanie nici nu apare în planul dezvăluit de Daily Mail.

Consilierul pe politici europene al președintelui Klaus Iohannis, Leonard Orban, a declarat marți că primii imigranți vor ajunge în România în luna noiembrie și că nu vor fi mai mulți de 1.700. Se pare că oficialii de la Bruxelles îl contrazic. (Detalii AICI)

Hrană în valoare de maxim 3 lei pe zi de persoană, costuri de cazare de 1,8 lei pe zi și 60 de bani pentru cheltuilei personale. Acestea sunt sumele pe care imigranții cazați în cele șase centre din România i-ar putea primi, conform unei analize Mediafax. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`