COVID-19: Premierul Boris Johnson a confirmat că va fi introdusă carantina pentru persoanele care sosesc cu avionul în Marea Britanie

COVID-19: Premierul Boris Johnson a confirmat că va fi introdusă carantina pentru persoanele care sosesc cu avionul în Marea Britanie
sursa Foto: hepta.ro / DPA Images / Andrew Parsons

Premierul britanic Boris Johnson a declarat într-o conferință de presă susținută duminică seara că măsurile de izolare vor continua în Marea Britanie în perioada imediat următoare, în condițiile în care următoarea fază a pandemiei de COVID-19 ar putea fi mai periculoasă, deși vârful crizei sanitare a fost depășit. Pe de altă parte premierul Johnson a anunțat un plan gradual de relaxare a restricțiilor.

Acestaa confirmat ca va fi introdusă carantina pentru pentru persoanele care sosec cu avionul în Marea Britanie, “pentru a preveni reinfecția, notez că în curând va fi momentulpentru a impune carantina persoanelor care vin în această țară pe calea aerului Și, desigur, ne vom monitoriza progresul pe plan local, regional și național și, dacă există focare, dacă există probleme, nu vom ezita să punem noi restricții”, a precizat Boris Johnson.

Premierul britanic a mai precizat că până la 1 iunie o parte din elevi ar putea reveni la școală.

“În pasul doi – cel mai devreme până la 1 iunie – după jumătate de termen – credem că putem fi în situația de a începe redeschiderea treptată a magazinelor și de a-i readuce pe elevii din ciclul primar în școli, în mod etapizat”, a spous premierul Johnson.

Sistemul de alertă anti-Covid va fi introdus în Marea Britanie

Totodată premierul a prezentat planul introducerii sistemului de alertă pentru COVID-19: „Și pentru a trece în revistă progresul nostru și pentru a evita să ne întoarcem de unde am plecat, stabilim un nou sistem de alertă Covid-19 condus de un nou centru comun de biosecuritate.

Și la rândul său, acest nivel de alertă Covid ne va spune cât de greu trebuie să fim în măsurile noastre de distanțare socială – cu cât nivelul este mai mic, cu atât sunt mai puține măsurile. Cu cât este mai mare nivelul, cu atât mai dur și mai strict va trebui să fim. Vor fi cinci niveluri de alertă.

Nivelul 1 înseamnă că boala nu mai este prezentă în Marea Britanie, iar nivelul cinci este cel mai critic – genul de situație pe care l-am fi putut avea dacă NHS ar fi fost copleșit”, a declarat premierul britanic.

Premierul Boris Johnson avertizează că perioada care urmează în Marea Britanie poate fi mai periculoasă

Totodată, acesta a precizat că, deși perioada de vârf a pandemiei de COVID-19 a fost depășită, Marea Britanie urmează să se confrunte cu o perioadă mai dificilă.

“Am trecut prin vârful inițial – dar acum urmează să coboarâm muntele care este adesea mai periculos. Avem un traseu și avem un plan, iar toți cei din guvern sunt presați să salveze vieți, de a restabili mijloacele de trai și de a restabili treptat libertățile de care avem nevoie.

În final, acesta este un plan pe care toată lumea trebuie să-l facă să funcționeze” a declarat premierul britanic.

Acesta a vorbit despre “forța persoanelor în vârstă a căror izolare ne dorim cu toții să se termine cât de repede putem, despre încrederea incredibilă și munca grea a personalului sistemului public de sănătat”.

A lăudat, totodată, pe britanicii implicați în activități esențiale, care au trebuit să își continue serviciul în perioada crizei COVID-19, adică pe angajații din poliție, pe șoferii de autobuz, mecanicii de tren, farmaciști, lucrători din supermarketuri, transportatori rutieri, cei care lucrează în serviciul de salubritate, agenți de pază, lucrători poștali, profesori și nu în ultimul rând pe oamenii de știință care lucrează în permanență pentru a găsi un vaccin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră