Polonia ar putea întreprinde acțiuni în justiție împotriva companiei Pfizer luna viitoare dacă producătorul american de medicamente nu va livra toate dozele programate ale vaccinului său COVID-19, a declarat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Varșovia.
Pfizer, care a dezvoltat vaccinul împreună cu partenerul său german BioNTech, a redus volumul vaccinului pe care îl va livra țărilor Uniunii Europene în această săptămână, crie swisinfo.ch.
Pfizer și BioNTech au refuzat să comenteze reducerile livrărilor dincolo de reluarea unei declarații de săptămâna trecută, prin care a anunțat reduceri ale dozelor în timp ce accelerează producția în Europa.
Italia a declarat că are în vedere acțiuni în justiție, pe fondul unei frustrări tot mai mari cu privire la impactul reducerii aprovizionării asupra programelor de vaccinare.
„Cred că o astfel de decizie (cu privire la acțiune în justiție) ar putea fi luată luna viitoare dacă aceste livrări nu sunt finalizate în conformitate cu declarația producătorului”, a declarat Piotr Muller pentru radiodifuzorul public Polskie Radio Program 1.
Luni, Polonia a primit 176.000 de doze de vaccin Pfizer / BioNTech, o scădere de aproximativ 50% din ceea ce era de așteptat, au spus autoritățile.
Joi, ministrul Sănătății, Adam Niedzielski, a declarat că dozele lipsă vor fi administrate de la jumătatea lunii februarie.
„În acest moment, avem o situație în care producătorul declară … că aceste diferențe vor fi acoperite”, a spus Muller. „Dar dacă acest lucru nu se va întâmpla, bineînțeles, că vor trebui luate în considerare măsurile legale.”
România va primi, în perioada următoare,doar jumătate dintre dozele de vaccinanti-COVID-19negociate.CompaniaPfizera redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene, au declarat joi pentru Reuters mai mulţi oficiali guvernamentali.
„România va primi doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, iar livrările nu se vor îmbunătăţi decât treptat, astfel că situaţia va reveni la normal abia la finele lunii martie”,a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la ministerul Sănătăţii citeazăagerpres.ro.
Pfizerşi partenerul german BioNTech nu au dorit să comenteze situaţia, reluând comunicatul transmis săptămâna trecută, în care anunţau o reducere a livrărilor pe măsură ce extind producţia în Europa.