Pfizer: Vaccinul anti-COVID-19 are o eficacitate de 90%, a arătat un studiu clinic cu aproximativ 44.000 de voluntari

Pfizer: Vaccinul anti-COVID-19 are o eficacitate de 90%, a arătat un studiu clinic cu aproximativ 44.000 de voluntari
Foto: Hepta - Zuma Press / Pavlo Gonchar

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat, luni, că analize preliminare au arătat că vaccinul anti-COVID-19 pe care îl dezvoltă are o eficacitate extrem de ridicată. El a prevenit mai mult de 90% din infecții într-un studiu clinic realizat pe zeci de mii de voluntari. Nu au fost costatate efecte adverse serioase. Pfizer lucrează la acces vaccin în colaborare cu producătorul german BioNTech. Este cel mai încurajator studiu la acest moment.

Vaccinul Pfizer obține rezultate remarcabile. Compania vrea să imunizeze 15 -20 de milioane de oameni până la sfârșitul anului

Pfizer intenționează să solicite Administrației americane pentru Alimente și Medicamente să-i autorizeze vaccinul în două doze în regim de urgență, dat fiind că au trecut cele două luni minime necesare de colectare a datelor. Până la finele anului, compania plănuiește să producă suficiente doze cât să imunizeze între 15 și 20 de milioane de oameni.

Pfizer și BioNTech au anunțat că, până la sârșitul lui 2021, ar putea produce peste 1,3 miliarde de doze, adică necesarul pentru vaccinarea a circa 650 milioane de oameni.

„E un moment istoric. Aceasta a fost o situație cu adevărat devastatoare, o pandemie reală, și ne-am angajat pe un drum și ne-am asumat un obiectiv pe care nimeni până acum nu l-a mai atins – acela de a veni cu un vaccin în termen de un an”, a declarat Kathrin Jansen, director în cadrul Pfizer.

La studiul clinic realizat de Pfizer au participat circa 44.000 de voluntari din mai multe țări. El va continua până când 164 dintre ei vor dezvolta COVID-19, pentru a evalua cât de bine protejează vaccinul de formele severe ale bolii și cât de eficient este în prevenirea reinfectării.

New York Times notează că 11 vaccinuri sunt, în acest moment, în ultima fază de testare, patru dintre ele în Statele Unite. Și compania Moderna, al cărui vaccin folosește o ”tehnologie” similară, a anunțat că ar putea avea prime rezultate în această lună.

Comisia Europeană negociază cu asocierea BioNTech – Pfizer achiziționarea unei mari cantități de doze din vaccinul dezvoltat. Dozele vor fi apoi împărțite statelor Uniunii Europene.

Compania Moderna e și ea aproape de lansarea vaccinului anti-COVID-19

La finele lunii trecute, compania americană Moderna a anunțat că pregăteşte lansarea oficială a vaccinului său anticoronavirus.

„Pregătim activ lansarea mRNA-1273 şi am semnat un număr de acorduri de livrare cu guverne din jurul lumii. Moderna respectă cele mai înalte standarde referitoare la calitatea datelor şi cercetarea ştiinţifică riguroasă, în timp ce continuă să lucreze cu autorităţile de reglementare pentru a avansa mRNA-1273”, a declarat Stephane Bancel, directorul general al Moderna.

Duminică, numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la nivel mondial a sărit pragul de 50 de milioane, un sfert dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 30 de zile. Bilanțul deceselor la nivel global asociate infecției cu SARS-CoV-2 a ajuns la 1,25 de milioane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă
15:59 - Tablou Canvas Personalizat: Transformă amintirile tale în artă
15:54 - Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă. Fostul primar al Sectorului 1 riscă să rămână fără mandatul de senator (VIDEO)