OMS susține că focarul de ciumă bubonică din China nu reprezintă „un mare risc” în acest moment

OMS susține că focarul de ciumă bubonică din China nu reprezintă „un mare risc” în acest moment
foto: hepta.ro / Cheng Min

Un aparent focar de ciumă bubonică din China este „bine gestionat” și se crede că nu reprezintă vreun mare risc, susține un oficial din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmite Reuters.

OMS susține că focarul de ciumă bubonică din China nu reprezintă „un mare risc” în acest moment

Autoritățile locale din orașul Bayan Nur, din regiunea Mongoliei Interioare, au lansat un avertisment, duminică, la o zi distanță de momentul în care un spital înregistra un caz suspect de ciumă bubonică. Vestea vine în contextul în care, în noiembrie 2019, erau raportate alte patru îmbolnăviri asemănătoare, dintre care două erau forme severe.

„Monitorizăm focarele din China, le urmărim îndeaproape și în parteneriat cu autoritățile chineze și cele mongole. În acest moment, nu o… vedem drept un mare risc, dar urmărim situația, monitorizând-o cu mare atenție”, a afirmat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, într-o conferință de presă desfășurată la Geneva.

Cunoscută drept „Moartea neagră” în Evul Mediu, ciuma bubonică este boala extrem de infecțioasă și adesea fatală, care se răspândește preponderent prin animale rozătoare. Cazurile de îmbolnăvire de acest gen nu sunt neapărat neobișnuite în China, deși au devenit tot mai rare de-a lungul anilor. De altfel, ele apar în întreaga lume – spre exemplu, în timpul unui focar izbucnit în 2017, autoritățile din Madagascar diagnosticau cu ciumă bubonică peste 300 de persoane.

Noile cazuri de ciumă bubonică din China au produs deja primele efecte. Nu numai statul comunist a interzis vânătoarea și consumul cărnii de marmotă, ci chiar și Rusia. În plus, autoritățile centrale chineze au cerut populației să raporteze atunci când observă marmote bolnave sau chiar moarte.

SUA acuză OMS că a devenit „marioneta Chinei”

OMS, instituție ce ar fi trebuit să aibă un rol central în gestionarea pandemiei de coronavirus la nivel global, a fost subiectul unui clinci cu administrația Trump din SUA, care a catalogat organismul drept o „marionetă a Chinei” și despre care susține că a promovat dezinformarea elaborată de regimul comunist de la Beijing. Pe cale de consecință, președintele american a retras Statele Unite din OMS și a anunțat că banii vor fi îndreptați către alte entități din sectorul sanitar – la momentul deciziei, SUA erau cel mai mare donator al organizației, cu o contribuție anuală estimată undeva la 400 de milioane de dolari.

„Le-am detaliat reformele pe care trebuie să le facă și în care trebuie să se angajeze direct, dar au refuzat să întreprindă acțiuni pentru că au eșuat în implementarea mult necesarelor și cerutelor reforme. Terminăm, astăzi, relația noastră cu OMS și vom redirecționa acele fonduri urgent către alți actori globali care le merită și de care sectorul de sănătate publică are nevoie”, afirma Donald Trump, la momentul anunțului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan