O nouă regiune din Spania a fost plasată sub restricții, după descoperirea unor focare de COVID-19

O nouă regiune din Spania a fost plasată sub restricții, după descoperirea unor focare de COVID-19
foto: Pixabay

Autoritățile din Spania au reinsituit restricții de carantină într-o a doua regiune din regat, începând de luni dimineață, după o creștere a cazurilor noi de COVID-19. Este vorba despre districtul nord-vestic A Marina, din Galicia, unde circa 70.000 de oameni au, din nou, interdicție să părăsească zona, transmite Euronews.

O nouă regiune din Spania a fost plasată sub restricții

Locuitorii districtului nu se vor confrunta doar cu interdicții de mobilitate. Printre celelalte restricții reinstituite se numără și aceea care prevede că adunările mai mari de 10 persoane nu vor fi permise, în timp ce capacitatea spațiilor publice închise va fi și ea revizuită.

„În prezent avem 106 cazuri pozitive (n.r. – de COVID-19), ceea ce înseamnă o creștere cu 21 de cazuri comparativ cu ziua de ieri”, a afirmat Jesus Vazquez, lider regional pe probleme de sănătate, într-o conferință de presă.

Măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 vor fi valabile pentru o perioadă de cinci zile, la capătul cărora autoritățile vor reevalua situația.

Mișcarea vine în contextul în care, sâmbătă, 200.000 de persoane din El Segria, din nord-estul Cataloniei, au fost plasate sub carantină. Persoanele care nu erau rezidente ale ținutului au avut voie să plece înainte de ora 18 (ora României), iar ulterior a fost instaurată o interdicție, în baza căreia mai puteau părăsi zona doar lucrătorii din sectoarele esențiale, potrivit autorităților din Catalonia.

„Alte măsuri de restricționare a activităților și mobilității ar putea fi luate pentru regiunea Segria”, anunță autoritățile spaniole.

Noi focare de COVID-19 descoperite în Spania

Orașul Lleida are aproape 4.000 de cazuri confirmate de COVID-19, la o populație de sub 150.000 de locuitori. Oficialii sanitari din Catalonia au explicat că datele arată „o incidență mai mare” în ținut comparativ cu restul Spaniei, cu noile spitalizări de săptămâna trecută. De altfel, Barcelona, cel mai mare oraș al comunității autonome și al doilea al regatului, ieșea din carantină într-un ritm mai lent decât altele, cum de altfel se întâmpla și cu capitala Madrid.

Mai multe țări europene s-au redeschis recent, după ce instauraseră anterior carantine stricte într-o încercare de a preveni și limita răspândirea noului coronavirus. Spania este una dintre ele, în condițiile în care își închidea cetățenii în case și impunea o serie de restricții fără precedent, dar s-a și numărat printre cele mai afectate națiuni, cu peste 250.000 de cazuri și 28.000 de decese.

Spania s-a redeschis printr-un plan în patru faze, dar, precum și în alte părți, autoritățile încă se luptă să combată virusul printr-un ritm alert de testare, dar și prin anchete epidemiologice. Autoritățile plănuiesc să instituie carantine locale, acolo unde apar eventuale focare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)