Limitarea treptată a restricțiilor anti-coronavirus în Republica Cehă nu a avut un impact negativ asupra numărului de noi cazuri COVID-19 și a ratei mortalității, a declarat ministrul ceh al Sănătății, Adam Vojtěch, jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă, vineri dimineață.
El a vorbit jurnaliștilor înainte de ultimul și cel mai mare pas în planul guvernului de a ridica restricțiile, care va include deschiderea de restaurante, pub-uri și piscine, măsuri așteptate pentru luni, 25 mai.
„Săptămâna trecută nu au existat fluctuații majore, iar acum suntem la sfârșitul a 14 zile de la ultimul val de ridicare a restricțiilor, asumat pe data de 11 mai”, a declarat Vojtěch, scrieexpats.cz.
„Situația epidemiologică nu prezintă tendințe negative, iar Republica Cehă a gestionat bine întreaga situație, peste medie față de alte țări.”
Joi, procentul de noi cazuri de coronavirus, raportat la numărul de teste efectuate a scăzut la 0,46%, cel mai mic în această lună. Din mai mult de 7.000 de teste, au fost raportate doar 33 de cazuri noi.
Numărul recuperărilor COVID-19 crește, de asemenea, mai rapid decât numărul de cazuri noi raportate. „Astăzi, avem deja peste 66% dintre pacienți care și-au revenit din COVID-19, iar numărul deceselor stagnează”, a adăugat Vojtěch.
Cu toate acestea, nu este o veste bună, deoarece Vojtěch a subliniat două domenii problematice: recidiva recentă a COVID-19 în mina de cărbune de Darkov, unde 150 de lucrători au fost testași pozitiv cu COVID-19 și prevalența generală a cazurilor de COVID-19 în Praga.
„A doua localitate, care este ceva mai problematică este Praga, unde avem câteva focare mai mici ale bolii. Pur și simplu este ceva ce trebuie să urmărim. Este o răspândire locală. „
Potrivit lui Vojtěch, acum se va pune accentul pe monitorizarea lucrătorilor în profesii cu potențial riscant, care vor include nu numai profesioniștii din domeniul sănătății, dar și personalul din domeniile care urmează să se redeschidă începând cu 25 mai. Acești angajați intră în contact cu un număr mai mare de oameni, crescând riscul de expunere, a spus Vojtěch.
Vestea este una îmbucurătoare având în vedere că, în contextul în care, tot mai multe state europene au anunțat măsuri de relaxare a restricțiilor, specialiștii avertizează în legătură cu perspectiva unui al doilea val de COVID-19, fenomen care ar putea fi inevitabil. Aceasta este opinia transmisă atât de către oficialii OMS, cât și de oficialii agențiilor europene de sănătate.
Inclusiv în România se înregsitrează o scădere semnificativă a noilor cazuri de COVID-19 și a cazurilor active. Potrivit autorităților de la București, dacă evoluția favoriabilă va continua, începând cu data de 1 iunie vor fi deschise pub-urile și restaurantele, iar începând cu data de 15 iunie ar putea fi redeschise plajele.