Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe Ricardo Patino a anunţat că Edward Snowden, fost consultant al CIA acuzat de spionaj de către Washington, a solicitat azil în Ecuador.
„Guvernul Ecuadorului a primit o cerere de azil din partea lui Edward Snowden”, a declarat acesta pe contul său de Twitter.
Ministrul ecuadorian se afla în Vietnam, când a făcut publică informația, relatează AFP.
Edward Snowden, căutat de justiţia din Statele Unite după ce a livrat mai multe informaţii despre operaţiunile americane de supraveghere electronică, a părăsit duminică Hong Kong, unde se refugiase.
Acesta a sosit la Moscova cu un zbor al companiei ruse Aeroflot.
Site-ul WikiLeaks a afirmat într-un comunicat că „este în drum spre republica Ecuador”.
Ecuadorul a acordat deja azil politic la 16 august fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care este de asemenea căutat de Statele Unite pentru că a dezvăluit numeroase mesaje diplomatice.