Miercuri, Guvernul spaniol a anunțat noi măsuri pentru gestionarea crizei sanitare, cauzată de COVID-19. Este vorba despre un acord ce privește extinderea măsurilor de combatere a răspândirii noului coronavirus, ce erau deja aplicate în anumite zone ale Madridului, la întreag teritoriul capitalei în prezent, informează AFP.
„Am ajuns (….) la acest acord aprobat cu o majoritate largă” de către regiuni, care sunt competente să decidă în materie de sănătate. Chiar dacă mai multe regiuni au votat împotrivă, inclusiv Madridul, aceste măsuri „trebuie să fie aplicate” după publicarea decretului în Jurnalul Oficial în zilele următoare (…) Situaţia din Madrid este complexă şi îngrijorătoare”, a explicat ministrul Sănătății, Salvador Illa, potrivit Agerpres.
Din păcate, în ultimul timp, Madridul a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19. Din totalul persoanelor infectate din Spania, 43.7% sunt doar în capitală.
Acordul prevede în special interdicția de a părăsi Madridul. Cei peste trei milioane de locuitori nu se vor putea deplasa înspre și dinspre capitală, singurele drumuri permise fiind doar cele cu adevărat necesare, precum mersul la serviciu, medic sau dusul copiilor la școală. Restaurantele se vor închide la ora 23.00.
Spania a anunţat miercuri 177 decese şi 11.016 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total la 769.188 de cazuri de infectare şi 31.791 de decese.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.