Mai mulți lideri catalani, condamnați la închisoare în Spania, în dosarul rebeliunii din Catalonia. Carles Puigdemont este în Belgia și nu a fost judecat: „Este timpul să reacţionăm”

Mai mulți lideri catalani, condamnați la închisoare în Spania, în dosarul rebeliunii din Catalonia. Carles Puigdemont este în Belgia și nu a fost judecat: „Este timpul să reacţionăm”
Sursă foto: hepta.ro

Curtea Supremă a Spaniei a pronunțat, luni, condamnări de până la 13 ani de închisoare, în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017, dar niciuna dintre ele nu-l vizează pe fostul lider Carles Puigdemont, care se află într-un exil autoimpus în Belgia și nu a fost judecat, potrivit Reuters preluat de Agerpres.

Dacă nouă lideri ai separatiștilor catalani au fost condamnați la închisoare pentru încercarea de a declara independența provinciei lor, alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi.

În absența lui Puigdemont, Oriol Junqueras, fostul vicelider al guvernului catalan, a primit cea mai grea pedeapsă, 13 ani de detenție.

Niciuna din condamnări nu a fost pronunţată pentru acuzaţia cea mai gravă, cea de rebeliune.

Procesul are implicaţii majore atât pentru Spania, cât şi pentru Catalonia, cea mai dezvoltată provincie a ţării, arată Reuters; dosarul a suscitat de asemenea interes pe plan internaţional, după ce a provocat cea mai gravă criză politică de la Madrid din ultimele decenii.

„Singurul verdict pe care îl acceptăm este achitarea”, a declarat fostul lider al partidului separatist catalan de centru-dreapta şi ex-şef al executivului Cataloniei, Carles Puigdemont.

După condamnări, Puigdemont a apreciat, luni, că sentinţele sunt „o atrocitate” şi a scris pe Twitter că „este timpul să reacţionăm (…) pentru viitorul fiilor şi fiicelor noastre. Pentru democraţie. Pentru Europa. Pentru Catalonia”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`