MAE: Românii pot călători în Cehia doar pentru motive bine întemeiate. Călătoriile în scop turistic, interzise

MAE: Românii pot călători în Cehia doar pentru motive bine întemeiate. Călătoriile în scop turistic, interzise
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare a persoanelor în țară, noile reguli intrând în vigoare începând cu data de 18 decembrie 2020.

Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia, pot intra pe teritoriul ceh numai pentru motive bine întemeiate, respectiv întoarcerea la reședință, relații de muncă, studii, probleme de familie, fiind excluse călătoriile în scop turistic.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate în Republica Cehia trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresawww.prijezdovyformular.czși să prezinte la intrarea în Republica Cehia rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore. Testul poate fi realizat și în termen de cinci zile de la intrarea în Republica Cehia, timp în care persoana în cauză intră în autoizolare până la primirea rezultatului testării.

Totodată, sunt exceptate de la obligativitatea completării formularului electronic de localizare și de la prezentarea rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 următoarele categorii de persoane:

persoanele care călătoresc pe o durată de cel mult 24 ore în Republica Cehă, pentru probleme care reclamă un grad ridicat de urgență;

persoanele aflate în tranzit, cu condiția ca persoana în tranzit să prezinte o dovadă în acest sens, iar durata tranzitului pe teritoriul ceh să nu depășească 12 ore;

transportatorii internaționali, cu condiția să fie în posesia următoarelor documente: confirmarea calității de lucrător în domeniul transporturilor internaționale, permis de conducere profesionist, contract de muncă;

titularii de pașapoarte diplomatice care călătoresc în Cehia pentru o perioadă mai mică de 14 zile, în interes de serviciu;

lucrătorii și elevii / studenții transfrontalieri, cu condiția să fie în posesia unei dovezi în acest sens.

Cetățenilor și rezidenților din statele și regiunile cu risc scăzut de infecție (Franța, Grecia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Malta, Insulele Azore și Madeira, precum și Insulele Canare și Insulele Baleare) care sosesc în Republica Cehă în scop de muncă sau educație nu le este permisă începerea activității la locul de muncă sau instituția de învățământ fără a prezenta în prealabil rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2. În lipsa rezultatului negativ al testării, persoana interesată se poate prezenta la locul de muncă /unitatea de învățământ numai după 14 zile de la sosirea în Republica Cehia.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 și 00420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 00420 607 078501.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`