Parlamentul din Macedonia a votat pentru începerea procedurii de schimbare a numelui țării. Este o zi istorică, a susținut Alexis Tsipras, premierul Greciei.
Decizia vine după un diferend de lungă durată şi de importanţă geopolitică între cele două ţări
„Astăzi este o zi istorică şi simbolică pentru politica noastră externă. Este o zi de bucurie, care dovedeşte rolul dinamic al Greciei, factor stabilizator în Balcani şi în sud-estul Europei”, a spus Alexis Tsipras, citat de AFP.
Premierul macedonean Zoran Zaev a reușitsă convingă 80 de deputaţi din 120 să votezelansarea procedurii de modificare a Constituției. A fost deschis astfel un proces care ar urma să ducă la redemnumirea Macedoniei în Republica Macedoniei de Nord, în virtutea unui acord între Atena şi Skopje semnat în iulie.
Odată ratificat de parlamentele celor două state, acordul va permite Macedoniei să înceapă aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, lucru deloc pe placul Rusiei.