Candidatura ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, a fost respinsă marți, întrucât acesta nu a obținut numărul necesar de voturi, în plenul Parlamentului European. Votul a avut loc marţi seară la Strasbourg, fiind secret. Au fost înregistrate 294 de voturi „împotrivă” şi 269 de voturi „pentru”, transmite Mediafax.
Orban primise aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie.
Ulterior, Orban a declarat că renunţă la candidatura pentru postul de membru al Curţii Europene de Conturi.
„Am hotărât să îmi retrag candidatura, deşi votul PE are un caracter consultativ”, a afirmat Orban. De altfel, acesta precizase şi înainte de audierea în Comisia de Control Bugetar a PE, pe 26 septembrie, că în cazul unui vot negativ al Parlamentului European va renunţa la candidatură, deşi decizia finală aparţine Consiliului European.
„Regret rezultatul votului (…) Nu pot să nu notez faptul că disensiunile politice interne au fost transferate la nivel european, ceea ce e o chestiune din care nu câştigă nimeni. Astăzi a fost candidatura mea, mâine vor fi alte probleme, însă e clar că nu câştigă nimeni din asemenea probleme”, a mai afirmat Orban.
Votul din plenul PE este decisiv în privinţa ocupării de către Orban a postului de la Curtea Europeană de Conturi din Luxemburg, în condiţiile în care avizul Comisiei de Control Bugetar era consultativ.