Joe Biden, primul discurs de președinte-ales al SUA: Sfârșitul demonizării e aici. Eu nu voi diviza, ci voi uni / Noi vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru (VIDEO)

Joe Biden, primul discurs de președinte-ales al SUA: Sfârșitul demonizării e aici. Eu nu voi diviza, ci voi uni / Noi vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru (VIDEO)
Foto: Hepta - Abaca Press / CNP/ABACA

În primul discurs în calitate de președinte-ales al SUA,democratul Joe Biden a promis că va uni națiunea și-i va reda încrederea. El a catalogat alegerea sa ca fiind un moment de renaștere a speranței. „Sunt un democrat mândru, dar voi conduce ca un președinte american. Voi munci mult pentru cei care nu au votat pentru mine și voi munci mult pentru cei care m-au votat”, a subliniat Biden.

Joe Biden,președinte-ales al SUA:

  • Oamenii acestei națiuni au vorbit. Ne-au acordat o victorie clară, convingătoare! Am primit cele mai multe voturi din istorie: 74 de milioane!
  • E un moment de renaștere a speranțelor noastre într-o zi mai bună. Sunt onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o
  • Eu nu voi diviza, ci voi uni. Eu nu voi vedea state albastre sau roșii, ci Statele Unite ale Americii!
  • Cred că America e despre oameni, iar Administrația mea despre oameni va fi. Vom reconstrui clasa de mijloc, vom reconstrui imaginea Americii.
  • Trebuie să încetăm să ne tratăm adversarii ca pe dușmani. Ei nu sunt dușmanii noștri, ei sunt americani. Sunt americani!
  • A sosit vremea vindecării. Americanii ne-au votat pentru a susținere forțele decenței, corectitudinii, științei și speranței în marile bătălii ale vremurilor noastre: lupta împotriva epidemiei, lupta pentru prosperitate, pentru sănătate, pentru eliminarea rasismului, pentru a apăra democrația, democrația, lupta împotirva schimbărilor climatice și lupta pentru a le da șanse egale tuturor. Asta vor americanii, fiecare să pornească cu șanse egale.
  • Voi face absolut tot ce e posibil pentru a aduce sub control epidemia.
  • Sunt un democrat mândru, dar voi conduce ca un președinte american. Voi munci mult pentru cei care nu au votat pentru mine și voi munci mult pentru cei care m-au votat
  • Sfârșitul demonizării începe aici și acum. Refuzul democraților și al republicanilor de a colabora nu e generat de o forță dincolo de controlul nostru, ci e o decizie, o alegere pe care o facem. Dacă am ales să nu cooperăm putem alege și să colaborăm. Eu cred că americanii ne-au mandatat să cooperăm în inetresul lor. Eu această decizie o voi lu și voi cere Congresului să facă la fel.
  • Prea multe visuri au fost amânate prea mult. Trebuie să transformăm promisiunile în realitate pentru toată lumea, indiferent de rasă, etnie, identitate, religie sau dizabilitate. America mereu a fost marcată de puncte de infexiune, de momente în care am luat decizii grele despre cine suntem cu adevărat și cine vrem să fim.
  • Națiunea noastră e definită de lupta constantă dintre îngerii buni și impulsurile noastre întunecate. E timpul ca îngerii să triumfe. Azi toate lumea se uită la noi. Noi vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru.
  • Mereu am spus că putem defini America într-un singur cuvânt: posibilități. În America, fiecare ar trebui să aibă posibilitatea de a merge pe atât de departe pe cât îl duc visurile. Eu cred în posibilitățile acestei țări. Eu mereu privesc înainte, acolo unde America e liberă și mai dreaptă, acolo unde țara crează slujbe cu demnitate și respect, acolo unde America vindecă boli precum cancer și Alzheimer, acolo unde America nu lasă pe nimeni în urmă, acolo unde America nu cedează și nu renunță niciodată.
  • Noi suntem o națiune grozavă, suntem oameni buni. Nu a existat niciodată ceva ce noi să nu putem face împreună.
  • Acum, împreună, pe aripi de vultur, ne aventurăm pe drumul pe care Dumnezeu și istoria ni l-au pus în față. Cu inimile pline și mâinile puternice, cu credință în America și în noi înșine, cu dragoste pentru țară și sete de dreptate, haideți să fim o națiune așa cum știm că suntem: unită, puternică.
  • Când eram mic, bunicul meu mi-a zis să-mi păstrez speranța. Iar bunica mea a spus atunci: „Nu! Dă-o mai departe!”. Așa că dați speranța mai departe! Dumnezeu să vă iubească pe toți, și să binecuvâteze America, și să protejeze trupele noastre. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Joe Biden, primul discurs în calitate de președinte-ales al SUA

Joe Biden: Voi fi un președinte pentru toți americanii

După ce toate televiziunile importante americane au început să-l dea drept câștigător al alegerilor prezidențiale, democratul Joe Biden a postat pe Twitter un mesaj în care a transmis că va fi un președinte pentru toți americanii.

„America, sunt onorat că m-aţi ales ca să conduc ţara noastră mare. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: Voi fi un preşedinte pentru toţi americanii – indiferent dacă m-aţi votat sau nu. Voi menţine încrederea pe care mi-aţi arătat-o”, a scris Biden, pe Twitter.

Senatoarea Kamala Harris, care va deveni prima femeie vicepreședinte al Statelor Unite, a subliniat că scrutinul a fost mai mult decât unul pentru ea sau pentru Biden, a fost pentru sufletul Americii: „Aceste alegeri sunt despre mult mai mult decât Joe Biden sau eu. Sunt despre sufletul Americii şi dorinţa noastră de a lupta pentru el. Ne aşteaptă multă muncă. Să începem”.

Donald Trump: Eu am câștigat alegerile prezidențiale din SUA

De cealaltă parte, republicanul Donald Trump, încă președinte SUA, susține că el este cel care, de fapt, a câștigat.

„Eu am câştigat alegerile. Am obţinut 71 de milioane voturi. S-au întâmplat lucruri urâte, iar observatorilor noştri nu li s-a permis să le vadă. Nu s-a întâmplat aşa niciodată. Milioane de voturi prin corespondenţă au fost trimise unor oameni care nu le ceruseră niciodată”, a scris Trump, pe Twitter.

Și în mesaje anterioare el acuzase că observatorilor nu li s-a dat voie să asiste ore bune la numărarea voturilor, fapt ce explică de ce avantajul lui în mai multe state-cheie s-a evaporat brusc.

„Adevărul este că alegerile sunt departe de a fi încheiate. Nu voi avea odihnă până când poporul american nu va avea numărul de voturi oneste pe care le merită şi pe care democraţia le cere. (…) Începând de luni, echipa noastră de campanie va începe acțiuni în instanță pentru a ne asigura că legile electorale sunt pe deplin respectate și câștigătorul de drept este stabilit. Poporul american are dreptul la alegeri cinstite”, a mai transmis Donald Trump, într-o declarație.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)