Președintele ales al SUA, Joe Biden, a reacționat la declarația lui Donald Trump, aceea că nu va participa la ceremonia de învestire, spunând că este una dintre puținele decizii luate de Trump cu care este de acord.
Joe Biden a fost câștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA, în urma scrutinului din noiembrie 2020, la aproximativ 7 milioane de voturi diferență. Candidatul democrat a trecut și de etapa voturilor Colegiului Electoral și se pregătește de ceremonia de învestire.
„Mi s-a spus că nu se va prezenta la inaugurare. Este una dintre puținele decizii ale sale cu care sunt de acord. E un lucru bun că nu vine. A reușit să depășească cele mai urâte așteptări pe care le aveam de la el. Este o rușine pentru această țară, ne-a făcut de rușine în toată lumea și nu este demn să se afle în această funcție”, a spus Joe Biden, declarând totodartă că vicepreședintele în funcție, Mike Pence, este binevenit să participe la ceremonie.
„Aș fi onorat să fie prezent”, a adăugat viitorul președinte al SUA.
Pentru prima oară, Trump a recunoscut că mandatul său se va încheia în 20 ianuarie, refuzând însă să pomenească numele lui Biden sau să îi recunoască victoria.
„Chiar dacă sunt în dezacord total cu rezultatul acestor alegeri, iar faptele îmi dau dreptate, va avea loc o tranziţie ordonată la 20 ianuarie. Funcția de președinte a fost onoarea vieții mele. Pentru toți susținătorii mei minunați, știu că sunteți dezamăgiți, dar vreau să știți că călătoria noastră incredibilă abia începe. Am spus întotdeauna că ne vom continua lupta pentru ca numai voturile legale să fie numărate. Acum Congresul a certificat rezultatele. O nouă administrație va fi inaugurată pe 20 ianuarie. În pofida faptului că acest lucru înseamnă sfârşitul celui mai mare prim mandat din istoria prezidenţială, este doar începutul luptei noastre pentru a reda Americiimăreţia sa”, adeclarat președintele învins, potrivitcleveland.com.
Joe Biden a câștigat alegerile din SUA 51,4% din voturi, adică 81,2 milioane, în timp ce Donald Trump a obținut 46,9%, adică 74,2 milioane. Astfel, democratul a primit 306 voturi electorale, iar republicanul 232. Validat deja pentru funcție de președinte, Biden este cel mai vârstnic președinte din istoria SUA.
Democratul va deveni oficial cel de-al 46-lea președinte al SUA pe data de 20 ianuarie 2021. După depunerea jurământului, va urma o paradă organizată sub rigorile contextului COVID-19, adică online.
Joe Biden va prelua mandatul pe fondul unor tensiuni uriașe. Criza COVID-19, recesiunea, amenințarea Chinei în plan economic și relațiile cu Rusia reprezintă doar câteva teme de îngrijorare.
În noul an, America a intrat în plin scandal, prin intermediul evenimentelor dramatice de la Capitoliu, când câteva mii de manifestanți pro-Trump au încercuit și atacat clădirea Capitolului, forțând intrarea.