Carantina în Italia va fi prelungită până cel puțin la data de 3 mai, a anunțat premierul Italiei Giuseppe Conte, vineri seara, într-o conferință de presă. Există cu toate acestea o serie de relaxări ale restricțiilor.
Din 14 aprilie, însă, își vor relua activitatea fabrici din mai multe sectoare și mai multe magazine cum sunt, de exemplu, librăriile și magazinele pentru nou-născuți.
După 3 mai, premierul Italiei a explicat că pot exista relaxări suplimentare. Însă Italia va fi departe de a reveni prea curând la momentul anterior crizei cauzată de COVID-19.
În conferința de vineri, premierul Giuseppe Conte a abordarun alt subiect fierbinte care vizează Eurogrupul și a discutat despre măsuri de combatere a recesiunii cauzate de coronavirus.
„Avem nevoie imediat de un fond UE cofinanțat. Avem nevoie de eurobonduri pentru o economie de război, vom lupta până la sfârșit pentru acest lucru în următorul Consiliu european”, a spus premierul, potrivit repubblica.it.
Italia continuă să rămână cea mai lovită țară de pandemia provocată de COVID-19, în condițiile în care alte 570 de persoane confirmate cu noul coronavirus și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.
Astfel, bilanțul deceselor din peninsulă a ajuns la 18.849 și este cel mai mare din lume, potrivit datelor centralizate de Worldometer.
Cu toate acestea numărul deceselor noi se afla vineri, într-o scădere ușoară comparativ cu ziua anterioară, când erau înregistrate 610 victime.
La nivel global, coronavirusul s-a răspândit deja în 210 țări și teritorii, iar bilanțul îmbolnăvirilor și deceselor continuă să crească.
Practic, până la ora actuală, peste 1,65 de milioane de oameni din toată lumea au fost confirmați cu COVID-19, în timp ce peste 100.000 de persoane infectate și-au găsit sfârșitul. Bilanțul pacienților vindecați se îndreaptă spre 370.000.
La VaticanPapa Francisca oficiat slujba din Vinerea Mare, grandioasă în alți ani, în fața unei piețe goale. Doar câteva rânduri de oameni au asistat la ceremonie.
În condițiile în care Italia rămâne cea mai afectată țară din cauza pandemiei de COVID-19, Vaticanul se supune restricțiilor sanitare impuse de guvernul italian.
Cu toate acestea, ceremoniile religioase sunt transmise la televizor sau online, astfel încât milioanele de creștini catolici din întreaga lume pot asista de la distanță la slujba impresionantă care are loc la Vatican.
În după amiaza zilei de vineri Sfântul Părinte s-a prosternat cu fața la pământ înaintea Altarului Catedrei, a citit din Evanghelia după Sf. Ioan.
A urmat apoidezvelirea Crucifixului. Dacă în anii trecuți adorația Sfintei Cruci se făcea prin sărutul de venerație, în acest anPapa Francisca renunțat la acest gest solemn în contextul actualelor restricții sanitare.