Injurii la nivel înalt! Președintele statului Filipine, limbaj dur la adresa lui Barack Obama

Injurii la nivel înalt! Președintele statului Filipine, limbaj dur la adresa lui Barack Obama
Foto: philstar.com

Președintele statului Filipine, Rodrigo Duterte, a folosit un limbaj dur la adresa președintelui american Brarack Obama, potrivit Daily Beast.

Acesta l-a avertizat pe liderul de la Casa Albă să nu pună sub semnul întrebării victimele din timpul războiului țării sale cu drogurile, pentru că, în caz contrar, „fiu de curvă, o să te înjur”.

Cei doi șefi de stat ar fi trebuit să aibă o întâlnire în timpul unui forum regional, care a avut loc în Laos. Cu toate acestea, Obama s-a răzgândit, motiv pentru care Duterte a declarat presei că el nu raspunde decât în fața poporului în privința celor aproximativ 2.000 de "suspecți" care au fost uciși fără să fie judecați, ca urmare a efortului lui Duterte de a elimina traficul de droguri din Filipine.

„Sunt prețedintele unui stat suveran și am încetat de mult să mai fim o colonie. Nu am niciun stăpân, cu excepția poporului din Filipine, în rest nimeni, dar absolut nimeni. Trebuie să fii respectuos. Nu mai arunca doar cu întrebări. [Fiu de curvă] o să te înjur la acel forum”, a spus presedintele filipinez.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite