Republica Moldova | Igor Dodon, surprins în timp ce primește de la Vlad Plahotniuc o sacoșă în care s-ar afla bani: „Este o reglare de conturi între grupările mafiote” (VIDEO)

Republica Moldova | Igor Dodon, surprins în timp ce primește de la Vlad Plahotniuc o sacoșă în care s-ar afla bani: „Este o reglare de conturi între grupările mafiote  (VIDEO)

Igor Dodon este protagonistul informației momentului în Republica Moldova. Președintele moldovean este acuzat că a primit o sacoșă plină cu banidin partea oligarhului VladimirPlathotniuc. Iurie Reniță, deputat moldovean, fost ambasador în România a publicat luni o înregistrare în care Dodon este surprins în timp ce primește o controversată sacoșă neagră, informează Agora.

Iurie Reniță lansează acuzații dure la adresa președintelui Republicii Moldova, apropiat de Vladimir Putin. În sacoșa neagră primită de către Igor Dodon s-ar afla sume mari de bani. În videoclipul publicat de către fostul ambasador apare și o a treia persoană, cea care ține sacoșa primită de la Vlad Plahotiuc.

„Dați-i lui Costea și mâine o să-i dea lui Cornel, pentru că mâine, la ora 5, eu zbor. Luni, el ar trebui să dea salariile”, i-a transmis Igor Dodon oligarhului Vlad Plahotniuc.

Igor Dodon și Vlad Plahotniuc

„Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, într-o plină reglare de conturi”

„Este o plină reglare de conturi între grupările mafiote. Imaginile nu sunt trucate. Se vede clar că el nu respinge această pungă despre care spune că nu știe ce este în ea. Trebuia să întrebi ce este în ea când mafiotul îți întinde punga. Nu a refuzat-o, el a acceptat banii, pentru că era destul de clar că acolo sunt bani. A acceptat bani ilegal, cash, iar asta e luare de mită”, a comentat liderul PL, Dorin Chirtoacă, potrivitJurnal.md.

În presa din Republica Moldova, lucrurile par clare:„Sunt niște reglări de conturi care s-au pornit și în teritoriu, la nivel de consilieri. Mă interesează conținutul acestei sacoșe. Evident că erau bani mulți. Ajung la concluzia că Plahotniuc pe toată perioada s-a asigurat foarte bine. Obiectivul a fost să-i murdărească pe toți. Lui dodon îi lipsesc creierii. Cum să ajungi la așa nivel și să nu-ți dai seama că Plahotniuc ți-a întins capcane”, a menționat fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, potrivit sursei citate.

Procurorul general din Republica Moldova cere Statelor Unite extrădarea lui Vlad Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc este acuzat că este principalul beneficiar al fraudei bancare din 2014. Astfel, Procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că va cere Statelor Unite extrădarea fugarului Plahotniuc.

„O lungă perioadă de timp nu au fost publicate cele două rapoarte Kroll, iar noi am constatat că acest lucru nu a fost întâmplător. În raportul Kroll se face trimitere la încă un grup de influență, grupul Plahotniuc, despre care oficial nicăieri nu se menționa. Totuși analizând materialele dosarelor, s-a conturat implicarea activă a grupului Plahotniuc în frauda bancară, dovezi care de fapt existau chiar de la bun început. Dispunem de probe incontestabile. De comun cu alte autorități, vom întreprinde măsuri în vederea urmăririi penale atât a averii personale a lui Plahotniuc, cât și a companiilor afiliate lui”, a declarat Alexandru Stoianoglo.

În acest context, procurorul general se așteaptă chiar la „amenințări din partea forțelor politice afiliate lui Plahotniuc, a mass-media și a societății civile subordonate acestuia”. În ciuda acestui fapt, Alexandr Stoianoglo a promis că va rămâne ferm pe poziție.

„Am spus lucrurilor pe nume pentru că societatea merită și are dreptul să cunoască realitatea” a precizat Stoianoglo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`