Președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Moscova, doctorul în științe militare Konstantin Sivkov, a declarat, marți seară, că planurile de instalare de armament NATO în România este o pregătire pentru o confruntare prelungită cu Rusia, informează RIA Novosti, citat de Agerpres.
„Astăzi NATO se întărește la acele frontiere pe care le-a atins în limitele Pactului de la Varșovia. Ei (cei din Alianța Nord-Atlantică — n.r.) se pregătesc pentru o confruntare pe termen lung, de aceea își întăresc frontierele militare în acele zone pe care le-au luat sub controlul lor în a doua jumătate a secolului XX, adică în anii ’80-’90”, a declarat Sivkov.
„Riscul pentru noi este că direct la granițele noastre, la o distanță de numai două operațiuni de front, apar trupe NATO. O astfel de operațiune durează, potrivit diverselor estimări, între 10 și 20 zile, adică vorbim de limitele unui termen de o lună. În cazul în care pot efectua aceste operațiuni, ei pot ajunge la Moscova”, a mai adăugat expertul rus.
Expertul rus a mai adăugat că instalarea de arme grele în România relevă că „în esență Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa a eșuat, ceea ce înseamnă că ei (NATO — n.r.) pot plasa orice, oriunde, dar și că noi putem face același lucru”.
„Toate acestea creează o anumită amenințare în domeniul apărării. Ar trebui înțeles clar și trebuie să luăm măsuri extraordinare pentru contracararea tuturor acestor amenințări ce se formează în prezent”, a subliniat Sivkov.
Declarațiile expertului rus intervin în contextul în care generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, a anunțat marți la București că o decizie privind prepoziționarea de echipamente militare grele ale NATO în România va fi anunțată „foarte curând” și s-a arătat sigur că, atunci când acest lucru se va întâmpla, România „va răspunde prompt (…) și va fi de acord”. (Detalii AICI)