Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, actualmente unul din cei mai apropiaţi sfătuitori ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a efectuat o vizită în România care a fost ferită destul de bine de atenţia presei.
În urma unei solicitări făcute de B1.ro, Ambasada Germaniei la Bucureşti a confirmat prezenţa lui Gerhard Schroeder la Bucureşti în data de 30 ianuarie şi a precizat că în cadrul acesteia fostul cancelar a avut şi o discuţie cu ambasadorul german Cord Meier-Klodt.
„Fostul Cancelar Federal Gerhard Schröder s-a aflat in 30.01.2019 in vizita la Bucuresti. Ambasada a fost informata in prealabil asupra acestei vizite. Ambasadorul Meier-Klodt l-a intalnit pe Gerhard Schröder pentru o discutie”, a confirmat Ambasada Germaniei pentru B1.ro.
Cu toate acestea, motivele vizitei acestuia în România rămân un mister, iar suspiciunea principală rămâne căacesta s-a deplasat la Bucureşti pentru a milita în favoarea unor interese ale Rusiei. Pe lângă faptul că este un apropiat al lui Vladimir Putin, Gerhard Schroeder este preşedintele Consiliului de Administratie al Nord Stream, proiectul prin care Gazprom, ca acţionar majoritar, doreşte să sporească dependenţa Europei de gazul rusesc.
Mai mult, Gerhard Schroeder este şi director în compania Rosneft, al doilea mare concern petrolier al Rusiei, deţinut de stat, aflat sub sancţiuni extinse din partea Uniunii Europene.
Prin urmare, este uşor de înţeles că Schroeder a avut un mesaj de transmis în numele intereselor ruseşti pe care le reprezintă, mai ales că acum România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar una din principale teme de dezbatere o reprezintă dependenţa Europei de gazul rusesc.
Recent, comentatorul politic rus Ivan Danilov era citat de Sputnik, publicația care propagă mesajele Kremlinului,în timp ce susţinea existenţa unui operaţiuni speciale a României împotriva Rusiei. Mai exact, diplomației române i-a revenit onoarea de a organiza „blitzkrieg-ul administrativ” privind examinarea de către Comisia Europeană a așa-numitei directive a gazelor, care, de fapt, este o armă administrativă de „răzbunare” împotriva Rusiei. Danilov susţinea că s-ar dori trecerea,în timpulpreşedinţiei române, a proiectul Nord Stream-2 din jurisdicția Germaniei sub jurisdicția Comisiei Europene, printr-un plan american de torpilare a proiectului.
În tot acest timp, Gerhard Schroeder făcea lobby în interesul Rusiei, afirmând că europenii nu pot supravieţui politic între superputeri ca SUA şi China fără potenţialul Rusiei.
„Este o şansă mare pentru noi. Ar trebui să încercăm să reconectăm Rusia cu UE şi cu Occidentul“, spunea recent Schroeder, într-un interviu pentru publicaţia germană Spiegel.
Gazoductul Nord Stream 2, un proiect fabricat în Rusia cu susţinere la vârful politicii din Germania şi finanţat de marile companii energetice ale Bătrânul Continent, divide profund Uniunea Europeană. Nu mai puţin de 10 ţări europene printre care şi România se opun proiectului care vrea să aducă gaz rusesc în Europa prin ocolirea teritoriului ucrainian.