Emmanuel Macron anunță noi măsuri drastice în lupta cu coronavirusul: “Suntem în război”/ Granițele UE vor fi închise timp de 30 de zile. Deplasările populației vor fi drastic limitate de marți în Franța

Emmanuel Macron anunță noi măsuri drastice în lupta cu coronavirusul: “Suntem în război”/ Granițele UE vor fi închise timp de 30 de zile. Deplasările populației vor fi drastic limitate de marți în Franța
Sursă foto: hepta.ro

Într-un discurs televizat, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat luni extinderea măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei de coronavirus care vizează printre altele izolarea socială drastică și amânarea celui de-al doilea tur al alegerilor locale. Totodată, președințele Franței a anunțat că la nivel comunitar,Uniunea Europeană va închide de marți granițele externe timp de 30 de zile.

Emmanuel Macron a dat asigurări cu singurul obiectiv al acestor măsuri este de a încetini evoluția virusului despre care a spus că Franța și Europa se află în “în război”.

De marți la prânz, timp de o săptămână, deplasările francezilor vor fi limitate la ceea ce este strict necesar, iar companiilor vor trebui să ia măsurile necesare pentru a facilita munca de la distanță.

„Peste tot pe teritoriul francez, vor fi urmate doar deplasările necesare, pentru a face cumpărături, respectând distanțele, pentru a se trata, pentru a munci. Toate companii vor trebui să se organizeze pentru a facilita munca de la distanță”, a spus Macron.

De asemenea, granițele Schengen vor fi închise începând de mâine, iar în Franțaal doilea tur al alegerilor locale, prevăzut în 22 martie, se amână.

„Suntem în război”. „În război sanitar, desigur, dar dușmanul este aici. Invizibil, insesizabil”, a mai precizat Macron.

Uniunea Europeană va închide de marți granițele externe timp de 30 de zile. „Toate călătoriile între țările neeuropene și Uniunea Europeană vor fi suspendate timp de 30 de zile”, a spus Emmanuel Macron.

Alte măsuri anunțate de președintele Franței vizează: suspendarea reformelor sociale, inclusive reforma pensiilor care a stârnit luni în șir conflicte cu sindicatele și organizațiile societății civile francize, amânarea taxelor sociale și fiscale sau rechiziționarea hotelurilor.

Comisia Europeană a propus luni ‘restricţionarea’ călătorilor ‘non-esenţiale’ spre Uniunea Europeană, pentru o perioadă iniţială de 30 de zile.

„Cu cât călătorii sunt mai puțini, cu atât mai mult putem controla răspândirea virusului, prin urmare, după cum tocmai am informat partenerii noștri din G7, propun șefilor de stat și de guvern, o restricție asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană”, a spus von der Leyen într-o declarație video, pe contul ei de Twitter”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o postare video pe Twitter, apoi într-o conferinţă de presă la Bruxelles după o videoconferinţă cu liderii G7

Propunerea va trebui aprobată de şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, care vor discuta la rândul lor marţi în videoconferinţă.

Această propunere vine cu unele derogări. Restricţiile nu îi vizează pe britanici, care sunt consideraţi în continuare ‘cetăţeni europeni’, a precizat şefa CE.

Alte categorii exceptate sunt rezidenţii de lungă durată în UE, membrii de familie ai cetăţenilor europeni, diplomaţii, ‘personalul esenţial precum medicii, infirmiere, îngrijitori, cercetătorii şi experţii care contribuie la lupta împotriva coronavirusului’, a adăugat ea.

Lucrătorii transfrontalieri vor putea şi ei să treacă frontiera, a indicat Ursula von der Leyen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`