După premierul Boris Johnson, și ministrul britanic al Sănătății a fost diagnosticat cu COVID-19 (VIDEO)

După premierul Boris Johnson, și ministrul britanic al Sănătății a fost diagnosticat cu COVID-19 (VIDEO)

Matt Hancock, ministrul Sănătății din Marea Britanie, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, vineri.

Anunțul a fost făcut chiar de titularul Sănătății britanice. Matt Hancock a precizat, pe Twitter, că a fost sfătuit să facă testul pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv.

„Conform recomandărilor medicale, am fost sfătuit să fac testul pentru coronavirus. Am fost testat pozitiv. Spre bucuria mea, simptomele sunt ușoare și lucrez de acasă, auto-izolându-mă. Este vital să respectăm recomandările pentru a proteja NHS (n.r. – sistemul național de sănătate britanic) și să salvăm vieți. Statul acasă salvează vieți”, a fost mesajul lui Hancock din descrierea clipului postat pe Twitter.

Cu doar câteva ore înainte, presa din arhipelag anunța că însuși premierul Regatului Unit, Boris Johnson, a fost diagnosticat cu COVID-19. (Detalii AICI) Totuși, ei nu sunt singurele figuri de rang înalt de pe prima scenă britanică cu această soartă, pentru că până și moștenitorul la tron, Prințul Charles de Wales a fost contaminat.

Potrivit raportării de joi,în Regatul Unit au fost confirmate 11.658 de cazuri, iar 578 de persoane infectate cu COVID-19au decedat.

știre în curs de actualizare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`