Donald Trump a anunţat renunţarea la una din politicile la care Barack Obama a ţinut cel mai mult (VIDEO)

Donald Trump a anunţat renunţarea la una din politicile la care Barack Obama a ţinut cel mai mult (VIDEO)

Una dintre măsurile la care Barack Obama a muncit cel mai mult şi a făcut eforturi considerabile de a o finaliza a fost închiderea controversatei închisori de la Guantanamo, locul unde americanii sunt acuzaţi de torturarea suspecţilor de terorişti prinşi după 11 septembrie 2001. Acum, Donald Trump a anunţat în primul său discurs despre "Starea Naţiunii" că a semnat un ordin pentru menţinerea închisorii.

"Teroriştii care pun bombe în spitale civile sunt malefici. Când este posibil nu avem de ales decât să-i anihilăm. Când este nevoie, trebuie să putem să îi închidem şi să-i interogăm. Dar trebuie să fie clar, teroriştii nu sunt doar criminali, ci sunt luptători inamici nelegiuiţi. Şi când sunt capturaţi peste ocean trebuie trataţi drept ceea ce sunt, terorişti. În trecut am eliberat sute şi sute de terorişti periculoşi doar pentru a-i întâlni din nou pe câmpul de luptă, inclusiv pe liderul ISIS al-Baghdadi, pe care l-am capturat, pe care l-am avut în mâinile noastre, pe care l-am eliberat. Aşa că astăzi îmi mai îndeplinesc o promisiune. Tocmai am semnat, chiar înainte să intru pe această uşă, un ordin către secretarul (Apărării – n.r.) Mattis… care face o treabă foarte bună, mulţumesc!… Să reexamineze politica noastră de detenţie şi să menţină deschise facilităţile de detenţie din Golful Guantanamo. Cer Congresului ca în lupta împotriva ISIS şi al-Qaida să continuăm să avem toată puterea necesară pentru a închide teroriştii oriunde îi prindem, oriunde îi găsim. Şi mulţi vor fi la Guantanamo Bay”, a anunţat Donald Trump în discursul susţinut în faţa Congresului american.

În ceea ce priveşte politica externă, Donald Trump a avut drept ţinte predilecte pentru critici China şi Iran, Rusia nefiind menţionată de preşedintele american decât o dată şi atunci împreună cu China, numindu-le ţări rivale Statele Unite care ameninţă "interesele, economia şi valorile" americane.

Donald Trump a anunţat renunţarea la una din politicile la care Barack Obama a ţinut cel mai mult

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Pentru întărirea poziţiei Statelor Unite în lume, Donald Trump a cerut Congresului să voteze fonduri necesare pentru armata americană, în special pentru "a moderniza şi a reconstrui arsenalul nuclear” cu scopul de "a-l face atât de tare şi de puternic, încât să descurajeze orice agresiune”.

"Ca parte a apărării noastre, trebuie să modernizăm şi să reconstruim arsenalul nuclear. Deşi sperăm să nu-l folosim niciodată, trebuie să-l facem atât de puternic, încât va descuraja orice act de agresiune din partea oricărei alte naţiuni. Poate cândva, în viitor, va fi un moment magic când ţările lumii vor elimina armele nucleare. Din păcate, nu am ajuns în acel punct”, a spus liderul de la Casa Albă.

Şi protestele din Iran au fost menţionate de către Donald Trump în discurs, acesta precizând că americanii sunt "alături de poporul iranian în lupta sa curajoasă pentru libertate”.

În discursul său, preşedintele american a avertizat în privința "bunăvoinţei şi concesiilor” care se fac în faţa ameninţării nucleare nord-coreene şi a promis că nu va repeta "erorile administraţiilor precedente”.

"Goana nesăbuită după arme nucleare a Coreei de Nord ar putea ca, în curând, să ameninţe patria noastră. Ducem o campanie de presiune maximă ca acest lucru să nu se întâmple. Experienţa ne-a învăţat că, dacă facem concesii, deschidem uşa agresiunii şi provocărilor. Nu voi repeta greşelile administraţiilor precedente care ne-au dus în acest punct periculos. Trebuie doar să ne uităm la caracterul depravat ai regimului nord-coreean ca să înţelegem natura ameninţării nucleare asupra Americii şi aliaţilor noştri”, a mai spus preşedintele Donald Trump.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`