Cum a comentat ministrul german al Apărării posibila retragere a mii de militari americani din Germania. Contingentul SUA este de aproape 35.000 la ora actuală

Cum a comentat ministrul german al Apărării posibila retragere a mii de militari americani din Germania. Contingentul SUA este de aproape 35.000 la ora actuală
foto: Hepta.ro / DPA Images / Michael Kappeler

Guvernul de la Berlin a anunțat, luni, că nu a primit o confirmare oficială cu privire la vreo decizie a președintelui Donald Trump de a retrage mii de militari americani din Germania, dar a subliniat că prezența lor acolo servește interesele tuturor membrilor NATO, potrivit Reuters.

Poziția administrației Merkel vine în contextul în care, vineri, un oficial american de top a declarat că președintele Donald Trump ar fi ordonat armatei să retragă 9.500 de militari din Germania. Dacă ar deveni realitate, această mișcare ar reduce contingentul SUA la 25.000.

Cum a comentat ministrul german al Apărării posibila retragere a mii de militari americani din Germania

„Nu vreau să speculez cu privire la un lucru ce n-a fost confirmat. Faptele arată că prezența trupelor SUA în Germania servește întregii securități ale alianței NATO – deci și ale Americii. De la această premisă pornește munca noastră în echipă”, a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, într-o conferință de presă.

Mai mult decât atât, tot luni, un purtător de cuvânt din Ministerul german de Externe a subliniat că apropiata cooperare cu SUA în NATO, dar și cu alți parteneri din alianță sunt elemente-cheie pentru securitatea Germaniei.

Relațiile dintre SUA și Germania, tot mai tensionate

Acesta este cel mai recent clinci dintre Washington și Berlin, ale căror relații au devenit tot mai tensionate în ultimii ani. Administrația Trump a reclamat guvernul Merkel pentru că nu își îndeplinește angajamentele asumate de a aloca 2% din PIB pentru Apărare.

Totodată, numind Germania „prizoniera Rusiei”, președintele american i-a reproșat cancelarului german și proiectul Nord Stream 2, ba chiar a instituit o serie de sancțiuni în speranța că proiectul va fi blocat. Chiar și așa, investiția a mers mai departe, iar președintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că nimic nu poate împiedica desfășurarea sa.

„Germania este prizoniera Rusiei deoarece își ia o mare parte din energia sa de la Rusia. Plătesc miliarde de dolari Rusiei și noi trebuie să o apărăm împotriva Rusiei (…) Nu e normal”, declara Donald Trump, în anul 2018.

Deși este protagonista unei noi rute de aprovizionare cu gaz din Rusia, Germania a pledat recent pentru independența energetică europeană, prin vocea ministrului său de externe, Heiko Maas. În luna mai, șeful diplomației germane a subliniat căEuropa trebuie să dezvolte o independență sporită în furnizarea bunurilor economice esențiale după criza COVID-19.

„Este o chestiune urgentă să ne reducem dependenţa în domenii vitale din punct de vedere strategic: în sectorul sănătăţii, dar în egală măsură în energie, tehnologia informaţiei, nutriţie, logistică şi materii prime. (…) În ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea populaţiei noastre, Uniunea Europeană trebuie să poată garanta aprovizionări sigure”, a afirmatHeiko Maas, într-o videoconferință ce vine în pregătirea datei de 1 iulie, cândGermaniava prelua președinția rotativă a Consiliului UE, potrivit DPA citată deAgerpres.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”