Cu pacea pe buze, dar cu războiul în sutană. Patriarhul Chiril al Rusiei pledează ipocrit pentru unitatea unei Ortodoxii divizate

Cu pacea pe buze, dar cu războiul în sutană. Patriarhul Chiril al Rusiei pledează ipocrit pentru unitatea unei Ortodoxii divizate

Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusii a pledat pentru unitatea Bisericii Ortodoxe la întrunirea CROCEU (Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană) care a avut loc săptămâna trecută, potrivit mospat.ru

„Noi, ca Biserica Ortodoxă cea Una, împărtășim viziuni comune și trebuie să ne reprezentăm interesele împreună. Bisericile Ortodoxe locale au formulat în aceste zile poziția comună în dialogul cu instituțiile europene și pentru aceasta merită suport și apreciere. Știm că procesul formării acestei reprezentanțe ortodoxe nu a fost foarte ușor. Totuși, aflăm astăzi prin mila lui Dumnezeu, un nivel înalt de înțelegere al modului în care ar trebui să lucrăm împreună în interacțiunea cu instituțiile europene” a declarat patriarhul Chiril.

Cuvinte admirabile trebuie s-o recunoaștem. Însă dacă aruncăm o privire obiectivă, nu de la amvon, la situația actuală a Bisericilor ortodoxă, rămânem profund dezamăgiți. Unitatea Ortodoxă este sublimă, mirabilă, dar lipsește cu desăvârșire. Iar cât privește asimilarea, promovarea și apărarea valorilor europene de către Biserica Ortodoxă în general și de către cea Rusă în special nu ar rost să mai discutăm. Este suficient să amintim Instituțiile ecumenice și de dialog dintre ortodocși și catolici de unde Biserica Rusă lipsește fără prea multă grație. Totodată Patriarhia Moscovei a fost marele absent de la Sinodul Panortodox din Creta din vara lui 2016 (care avea ca scop principal tocmai consolidarea Ortodoxiei).

Despre intoleranța ortodoxă și despre alergia la valorile europene, despre limitarea drastică a libertății religioase (v.interdicțiile impuse mișcărilor neoprotestante) și alte „păcate” ale Bisericii Ortodoxe împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului s-a tot scris.

O altă dovadă de ipocrizie este politica Patriarhiei Moscovei de „divide et impera” concretizată în crearea unor Biserici hibrid în teritorii unde Rusia are interese geopolitice directe. Astfel Mitropolia Basarabiei, Patriarhia Ucrainei subordonată Moscovei, ori diocezele supuse Rusiei din Osetia și Abhazia, toate acestea sunt, de fapt, vârfuri de lance ale intereselor politico-militare ale Rusiei în zonele respective.

De aceea atitudinea și discursul patriarhului Chiril sunt cel puțin deplasate și fățarnice.

„Este evident faptul că marea problemă care îngrijorează Europa este amenințarea terorismului și a extremismului. Mai mult, pentru noi, creștinii ortodocși, nu este singura problemă ce provoacă îngrijorare în contextul european. Indiferent dacă țările unde suntem prezenți fac parte din Uniunea Europeană sau nu, cu toții aparținem civilizației europene. Prin urmare, procesele care au loc în Europa nu pot decât să provoace îngrijorare pentru acele Biserici ale căror popoare nu sunt membre UE”, a mai spus Patriarhul Moscovei, citat de basilica.ro.

Din nou nu putem decât să zâmbim ironic, dacă nu sarcastic, fiindcă nu putem să nu ne amintim de politica militară a Rusiei în Georgia sau în alte zone unde menține „conflicte înghețate”, politică ce aduce bine a … terorism.

În acest context, posibila vizită a patriarhului Chiril în România ar fi una foarte interesantă, mai ales în perspectiva alunecării lente a țării noastre înspre sfera de influență rusească, dar și a faptului că în sânul BOR există un conflict mocnit între filo-ruși și filo-occidentali.

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU), prezenți la reuniune au fost:
• IPS Atenagora, Mitropolitul Belgiei și Exarh al Olandei și Luxemburgului de la Patriarhia Ecumenică;
• IPS Atanasie Mitropolit de Achaia, din Biserica Ortodoxă Greacă;
• PS Porfirie, Episcopul de Napoli din Biserica Ortodoxă a Ciprului;
• Arhim. Aimilianos Boggiannu din Patriarhia Constantinopolului;
• Arhim. Atanas Sultanov din Biserica Ortodoxă Bulgară;
• egumenul Philip Ryabykh, Patriarhia Moscovei;
• Pr. Sorin Șelaru, Biserica Ortodoxă Română;
• Pr. Georgios Lekkas din Biserica greacă;
• Pr. George Vâlcu, Biserica Ortodoxă Română;
• Ierom. Nektarios Ioannou din Biserica Ciprului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`