CORONAVIRUS| Ungaria a triplat amenzile pentru cei care nu respectă carantina

CORONAVIRUS| Ungaria a triplat amenzile pentru cei care nu respectă carantina

Ungaria a triplat amenzile pentru cei care nu respectă carantina, ajungând la 400 de euro, relatează adevărul.ro.

Miercuri au fost înregistrate 2.300 de noi infectări cu noul coronavirus şi peste 36.000 de persoane sunt în carantină, cele mai multe venind din străinătate.

Începând cu data de 1 septembrie, cetăţenii ungari care se întorc din străinătate, precum şi străinii rezidenţi în Ungaria trebuie să intre în carantină obligatorie la domiciliu pentru 10 zile. Această perioadă poate fi redusă în cazul efectuării a două teste la un interval de minim în 48 de ore.

De asemenea, cei care intră astfel în carantină trebuie să lipească un autocolant de culoare roşie pe uşa de la intrare în locuinţă, care poate fi îndepărtată doar după expirarea perioadei de izolare.

O persoană poate fi sancţionată de fiecare data când încalcă regulile impuse carantinei, chiar şi în aceeaşi zi, iar amenzile aplicate pot ajunge până la 600.000 de forinţi, adică la peste 1.600 de euro. Drept urmare, s-a introdus instalarea obligatorie a unei aplicaţii pe telefonul mobil prin intermediul căreia autorităţile pot verifica dacă o persoană se află într-adevăr în locuinţa în care trebuie să stea în carantină,

Şcolile din Ungaria funcţionează normal şi, în afară de închiderea graniţelor pentru străini, guvernul nu a impus limite semnificative desfăşurării evenimentelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`