UPDATE, 25 iulie, ora 16.00: Ministerul român de Externe transmite că, începând din 28 iulie, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.
Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.
În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia. De asemenea,toate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate, mai precizează MAE.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Grecia impune noi măsuri călătorilor din România și din Bulgaria. Mai exact, de pe data de 28 iulie, pasagerii zborurilor din celel două țări sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu noul coronavirus, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.
Românii și bulgarii care nu vor prezenta un certificat care să ateste că nu sunt infectați cu noul coronavirus nu vor putea intra în Grecia. Călătorii sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie obligatoriu în limba engleză, potrivit .
„Anunț privind zborurile din Bulgaria și România către Grecia
Începând de marți, 28 iulie 2020, pasagerii zborurilor din Bulgaria și România în Grecia trebuie să aibă un rezultat molecular negativ al testului (PCR) pentru COVID-19, efectuat cu până la 72 de ore înainte de intrarea lor în Grecia *. Acest lucru nu se aplică cetățenilor greci, rezidenților permanenți din Grecia și călătorilor din motive profesionale esențiale.
Călătorii trebuie să fie testați de laborator cu RT-PCR de exsudat orofaringian sau nazofaringian.
Doar călătorilor care au un certificat de testare RT-PCR negativ li se va permite de către autoritățile de frontieră să intre în țară. Certificatele trebuie să fie scrise în engleză și să poarte numele și pașaportul / numărul național de identificare al călătorului.
Laboratoarele care efectuează testarea RT-PCR ar trebui să fie:
A. Laboratoarele naționale de referință
B. Laboratoarele naționale de sănătate publică sau
C. Laboratoare private care sunt acreditate din partea autorităților naționale de acreditare (nu neapărat pentru COVID-19).
Certificatele care nu îndeplinesc criteriile de mai sus nu vor fi acceptate. Falsificarea certificatului este pedepsită de legislația elenă.
Călătorii vor trebui în continuare să completeze și să depună formularul PLF și ar putea fi supuși unor teste aleatorii la sosirea la granița cu Grecia.
Mai multe informații sunt disponibile pe travel.gov.gr.”, potrivit Ambasadei Greciei în București.
Românii nu vor putea intra în Grecia dacă nu sunt testați negativ pentru coronavirus
Announcement regarding flights from Bulgaria and Romania to Greece As of Tuesday July 28th, 2020, passengers of flights…
Publicată de Embassy of Greece in Bucharest peSâmbătă, 25 iulie 2020
Începând cu 1 iulie 2020, accesul rutier pe teritoriul elen în scop turistic se face doar prin punctul de trecere al frontierei Kulata (Bulgaria) – Promachonas (Grecia), în timp ce pentru celelalte categorii de călătorii esențiale (serviciu, afaceri, studii, scopuri medicale, etc.), traficul se poate desfășura prin orice punct de frontieră (Nymfeia, Krystallopigi, Kakavia, Kipi, Evzoni). Persoanele care doresc să intre pe teritoriul Greciei au obligația de a prezenta codul QR, primit în urma completării formularului electronic (Passenger Locator Form). Începând din 15 iulie, românii care vor să intre în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas trebuie să prezinte, pe lângă formularul electronic, și un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte. Autoritățile de la Atena pot oricând să modifice fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul lor, în funcție de numărul de noi infectări cu coronavirus ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Pe 22 iulie, autoritățile elene au anunțat că, în ultimele 19 zile, 78% din cazurile de COVID-19 venite din afara Greciei provin din țările balcanice. Majoritatea cazurilor „importate” provin din Serbia, urmată de Bulgaria, România, Albania și Statele Unite ale Americii.