Număul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, la nivel mondial, a depășit pragul de 2,5 milioane, potrivit cifrelor disponibile în momentul redactării acestei știri. Peste 57.000 dintre persoanele confirmate pozitiv pentru infecția cu COVID-19 sunt în stare critică. De la debutul pandemiei, care afectează în acest moment 210 țări și teritorii de pe Glob, 181.083 persoane au decedat, în timp ce numărul celor care s-au vindecat a depășit 710.000. Statele Unite ale Americii au cel mai mult de suferit din cauza virusului SARS-CoV-2. Pe teritoriul american, numărul îmbolnăvirilor a trecut de 820.600, peste 14.000 de pacienți fiind în stare critică, în timp ce bilanțul victimelor a ajuns la 45.967. Totodată, aproape 83.200 de americani au fost declarați vindecați până acum. A doua cea mai afectată țară de pandemie este Spania, care raportează peste 208.000 de cazuri de îmbolnăvire și 21.717de decese. Vestea bună este că în Regatul Iberic, aproape 86.000 de persoane au învins lupta cu COVID-19, fiind declarate vindecate.În ceea ce privește Italia, aceasta raportează în continuare cel mai mare număr de victime de pe teritoriul european. Peste 25.000 de persoane au murit până acum în Peninsulă, în timp ce numărul celor contaminați cu COVID-19 se apropie de 188.000. Totodată, aproape 55.000 de pacienți s-au vindecat. În România, cele mai recente date transmise de Grupul de Comunicare Strategică arată că peste 9.710 de români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 până acum. Bilanțul deceselor în țara noastră a ajuns la 524. B1.rovă ține la curent cu cele mai noi informații legate de evoluția pandemiei la nivel mondial și în România.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că relaxarea de după 15 mai nu înseamnă că pericolul a trecut.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri seară, decesul a încă cinci români infectați cu coronavirus. Este vorba despre persoane din județele Arad (3), Covasna și Neamț, care aveau vârste între 39 și 87 de ani. Bilanțul epidemiei de COVID-19 a ajuns astfel la 524 decese.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Un al doilea angajat al Penitenciarului Giurgiu a primit miercuri confirmarea infectării cu noul coronavirus, el fiind contact al poliţistului de penitenciare testat pozitiv cu SARS-CoV-2 pe 17 aprilie, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Orașul New York, Statele Unite, a devenit zona cea mai afectată de pandemia de coronavirus. Peste 14.600 de oameni au murit. Aici, o inimă încetează să bată la fiecare trei minute. Mai mulți tehnicieni medicali de urgență, așa cum se numesc ei acolo, au vorbit pentru Business Insider despre presiunea continuă, nivelul de stres ca niciodată până acum, incertitudinile, vinovăția și expunerea constantă la pericolul morții. Toate își pun amprenta asupra sănătății mentale a angajaților din Sănătate acolo, dar și peste tot în restul lumii.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Marcel Vela a declarat, pentru B1 TV, că sâmbătă, duminică și luni au avut loc, în total, zece incidente. Ministrul de Interne a precizat că polițiștii au acționat „ca la carte”, astfel încât „focarele au fost stinse imediat”. Vela a insistat că preocuparea lor principală este siguranța cetățenilor, motiv pentru care a și fost mărită prezența forțelor de ordine pe străzi. Ministrul liberal a mai spus că unii dintre românii reveniți în țară în aceast perioadă au avut probleme cu legea. Lor, Marcel Vela a ținut să le transmită un mesaj: „vor avea în Ministerul de Interne un ochi vigilent și atent permanent asupra a tot ce fac”.
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Ionel Dancă, despre blocarea platformei IMM Invest, la scurt timp după lansare: ”Nu există niciun dubiu că proiectul va continua”
UPDATE, 22 aprilie, ora 23.00: Beatrice Mahler, manager al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a vorbit pentru B1 TV despre cum trebuie să privim aceste măsurile de relaxare a restricțiilor și despre cum va trebui să procedăm pentru a preveni un nou val de infectări cu noul coronavirus.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Ministerul Sănătății a finalizat miercuri Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea si distribuția a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Președintele Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că parlamentarii sunt pregătiți pentru o revenire treptată la serviciu. Plenul Senatului se va reuni joi cu o prezenţă restrânsă în sală, votul la distanţă fiind funcţional.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a anunțat faptul că timișorenii care nu vor purta mască și mănuși, devenite obligatorii prin decizia Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi amendați cu sume cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Încă o raclă cu sfinte moaşte a fost scoasă la luptă cu pandemia. Miercuri, Arhiepiscopia Argesului si Muscelului a organizat o procesiune cu moastele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Arges, în speranţa că forţele divine vor mai potoli expansiunea SARS-COV2.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Vameșii moldoveni au descoperit într-un TIR care venea din România peste 1,5 milioane de euro. Banii fuseseră ascunși în șase colete înfoliate în mai multe straturi de platic.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Omenirea se va confrunta cu o foamete de proporții biblice din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial (PAM) din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU).
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Haos în sistemul de învățământ german. După o lună în care toate școlile au fost închise în cauza pandmiei de coronavirus, landurile federale au decis să revină treptat, după data de 4 mai, la normal. Primii care merg din nou la școală sunt elevii care urmează să susțină exemene în această vară. Nu toate landurile au respectat această decizie și au anunțat reînceperea școlii încă din data de 20 aprilie. Dar și aici este haos, pentru că unele școli au refuzat, în contextul în care Germania înregistrează încă multe îmbolnăviri de COVID-19.
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: O privire în spatele cortinei. Disident: China n-o să se învețe minte niciodată, nici nu are relevanță prin ce dezastru trece. Nu ar putea funcționa ca stat fără controlul și manipularea informației
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Mai multe țări sunt în discuții pentru demararea unei anchete internaționale legate de COVID-19
UPDATE, 22 aprilie, ora 19.00: Pentru a merge în Grecia, la vară, turiștii vor avea nevoie de ‘pașaport de sănătate’, pentru a dovedi că nu suferă de COVID-19.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 – PreședinteleKlaus Iohannisa anunțat, miercuri, primele măsuri de relaxare a restricțiilor care vor intra în vigoare după data de 15 mai. Una dintre acestea prevede obligația ca cetățenii să poate măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. Tot după 15 mai, se va renunța la restricțiile privind deplasările individualeîn spațiile publice.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 – Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, tratamentul care constă în combinația dintre hidoxiclorochină și azitromicinănu are efecte pozitive asupra pacienților cuCOVID-19.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 –Epidemiologi chinezi au realizat un studiu care arată că aerul condiționat poate transmite infecția cu COVID-19 la persoane.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 –Urme de coronavirus au fost detectate în 4 din cele 27 de puncte de testare a apei dinParis. Din fericire este vorba de reţeaua de apă nepotabilă, folosită de municipalitate pentru udarea plantelor şi spălarea străzilor.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 –Medicul francez Didier Raoult a lansat din nou ipoteza potrivit căreiaCOVID-19 ar putea fi o boală sezonieră. Astfel, el susține că este posibil ca într-o lună să nu mai existe cazuri de îmbolnăvire în majoritatea țărilor din zona temperată
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 –Un băiat în vârstă de nouă ani care a contractatCovid-19în estul Franței nu a transmis virusul, în ciuda faptului că a luat contact cu mai mult de 170 de persoane, potrivit unor cercetări care sugerează că copiii nu pot fi distribuitori majori ai virusului.
UPDATE, 22 aprilie, ora 16.00 –Suediaa înregistrat o creștere acceleratăa deceselor cauzate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore.185 de suedezi au murit marți, ceea ce înseamnă înseamnă cel mai mare număr de decese înregistrate de la izbucnirea pandemiei.
UPDATE, 22 aprilie, ora 8.35 –SUAau înregistrat 2.751 de decese în ultimele 24 de ore cauzate de pandemia decoronavirus, bilanțul total ajungând la 44.845 de morți. Totodată, peste 40.000 de persoane au fost testate pozitiv, fiind depășit, astfel, pragul psihologic de 800.000 de oameni diagnosticați cuCovid-19, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.