CORONAVIRUS | Numărul infecțiilor cu COVID-19 crește din nou în Italia. Numărul deceselor, în scădere față de ziua precedentă

CORONAVIRUS | Numărul infecțiilor cu COVID-19 crește din nou în Italia. Numărul deceselor, în scădere față de ziua precedentă
Foto: hepta.ro/Zuma Press / Gennaro Leonardi

După câteva zile de scădere, numărul infecțiilor cu noul coronavirus a început din nouă să crească în Italia. Astfel, potrivit datelor anunțate de Protecția Civilă din Peninsulă, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 3.786 de noi cazuri de contaminare cu COVID-19. Asta, în condițiile în care, miercuri, erau anunțate 2.227 de noi cazuri de infecție, notează cotidianul La Stampa. Totodată, în ultimele 24 de ore, 525 de italieni infectați cu SARS-CoV-2 au murit. Astfel, au fost înregistrate cu 47 de decese mai puțin față de ultima raportare.

De la debutul pandemiei, în Italia au decedat 22.170 de persoane deiagnosticate cu noul coronavirus. Astfel, Italia este țara care raportează cel mai grav bilanț al victimelor de pe teritoriul european și este a doua cea mai afectată țară din lume din acest punct de vedere, după Statele Unite ale Americii.

Cu noile cifre anunțate de autoritățile de la Roma, numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Peninsulă este de 168.941. Iar din totalul celor infectați, 2.936 de pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă.

Lombardia rămâne cea mai afectată regiune din Italia de pandemia de COVID-19

În continuare Lombardia este cel mai mare focar de COVID-19 din Italia, cu 63.094 de cazuri confirmate, adică o creștere cu 941 de cazuri față de ziua precedentă. Bilanțul deceselor în Lombardia a ajuns la 11.608.

O situație gravă este și în Emilia Romagna, acolo unde sunt confirmate 21.486 de persoane contaminate cu COVID-19, cu 457 mai multe decât miercuri, iar numărul total al deceselor a ajuns la 2.843.

A treia cea mai afectată regiune din Peninsulă este Piemonte. Aici sunt raportate 19.108 cazuri de COVID-19, o creștere cu 879 față de ziua precedentă, în timp ce bilanțul deceselor a ajuns la 2.094 de victime.

Iar în Veneto, au fost testate pozitiv pentru infecția cu COVID-19, 4.990 de persoane, cu 366 mai multe decât miercuri. Bilanțul deceselor din această regiune este de 981.

Pe de altă parte, de la debutul pandemiei, 40.164 de persoane au fost declarate vindecate. De asemenea, Protecția Civilă italiană anunță că numărul celor internați la terapie intensivă este în scădere, în ultimele 24 de ore fiind eliberate 143 de paturi.

Șefa Comisie Europene cere iertare Italiei

Șefa Comisie Europene, Ursula von der Leyen a declarat, joi, că Europa ar trebui să ceară iertare Italiei, grav afectată de pandemia de COVID-19, pentru că nu i-a fost alături de la începutul crizei.

„Da, este adevărat că nimeni nu a fost cu adevărat pregătit pentru asta. Este, de asemenea, adevărat că prea mulți dintre noi nu am fost acolo încă de la început, cândItaliaavea nevoie de o mână de ajutor. Și tocmai de aceea este corect faptul că Europa, ca întreg, cere iertare din inimă. Dar contează să ceri iertare doar dacă îți și schimbi comportamentul”, a declaratUrsula von der Leyen.

Peste două milioane de cazuri de COVID-19 la nivel mondial

La nivel mondial, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a depășit 2.100.000, iar bilanțul deceselor a ajuns la 142.650 de victime.

Pe de altă parte, de la debutul pandemiei aproape 540.000 de persoane s-au vindecat.

Statele Unite ale Americii sunt cea mai afectată țară, cu aproape 654.000 de cazuri de contaminare cu COVID-19 și 33.434 de decese.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`