CORONAVIRUS. Cehia ridică toate restricţiile de circulaţie pentru statele vecine

CORONAVIRUS. Cehia ridică toate restricţiile de circulaţie pentru statele vecine

Guvernul ceh a anunţat că, începând de vineri, 5 iunie, va redeschide total frontierele cu statele vecine Austria şi Germania şi va permite, de asemenea, libera circulaţie în Ungaria. Astfel, cetăţenii celor patru țări vor putea trece graniţele fără a prezenta dovada unui test negativ la coronavirus şi fără a fi supuşi carantinei. Decizia urmează celei prin care, de la miezul nopţii de miercuri spre joi, a fost restabilită libertatea deplină de circulaţie de o parte şi de alta a frontierei cu Slovacia.

Cum a ajuns Cehia model european pentru redeschidere, după pandemia de Covid-19

Cehia a început relaxarea măsurilor de carantină impuse din cauza Covid-19 încă din 20 aprilie.

La data de 15 aprilie, autoritățile de la Praga au prezentat un draft al redeschiderii, iar primele relaxări s-au simțit cinci zile mai târziu.

Prima dată, cehii au primit permisiunea de a ieși din case pentru a practica sporturi în aer liber, cu condiția distanțării fizice. Toto atunci, s-au deschis magazinele, piețele agroalimentare și reprezentanțele auto.

În 27 aprilie, s-au redeschis magazinele cu suprafața până în 2.500 de metri pătrați, școlile auto, sălile de fitness, librariile, bibloteciile, grădinile zoologice și botanice.

Data de 11 mai a venit cu noi relaxări în Cehia. Au fost deschise magazinele din malluri, frizeriile, terasele și muzeele.

Din 25 mai s-au redeschis și restaurantele, hotelurile, teatrele, baruri și cafenele.

Etapizarea revenirii la o viață normală nu a adus noi probleme legate de Covid-19 Cehiei.

Numărul cazurilor de SARS-CoV-2 nu a crescut înCehiadupă relaxarea restricțiilor

Potrivit unordeclarațiifăcute vineri de ministrul ceh al Sănătății, Adam Vojtěch, limitarea treptată a restricțiilor anti-coronavirusîn Republica Cehă nu a avut un impact negativ asupra numărului de noi cazuri decoronavirusși a ratei mortalității.

”Situația epidemiologică nu prezintă tendințe negative, iar Republica Cehă a gestionat bine întreaga situație, peste medie față de alte țări”, a declarat ministrul ceh al Sănătății.

Bilanțul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în Cehia

Cu o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, autoritățile de la Praga au raportat până în prezent 10.000 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Dintre aceste persoane, 6,809 s-au vindecat și au fost externate. Totodată, oficialii cehi anunță și 326 de decese.

În acest moment, în Cehia, mai sunt internați la terapie intensivă doat 12 pacienți cu Covid-19, iar la niveld e țară mai sunt active 2,359 de cazuri de coronavirus.

Ungaria anunță, de asemenea, ridicarea restricțiilor pentru unii dintre vecinii săi

În același context, amintim că în cursul serii de joi, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat ridicarea restricţiilor de călătorie între Ungaria, Austria, Cehia şi Slovacia începând de vineri de la ora locală 08.00, după cum informează MTI.

El a afirmat că a convenit, împreună cu omologii din cele trei ţări, ‘pe parcursul mai multor discuţii telefonice, detaliile tehnice’ ale redeschiderii frontierelor. Cetăţenii vor putea trece graniţele între Austria, Cehia, Ungaria şi Slovacia fără a prezenta dovada unui test negativ la coronavirus şi fără a fi supuşi carantinei, a precizat Szijjarto.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`