Confruntate cu creșterea în ritm îngrijorător a numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus, autoritățile din Germania impun noi restricții, însă speră totuși că vor reuși să evite un nou lockdown. Cu toate acestea instituirea măsurii nu a putut fi ocolită într-o regiune din Bavaria, acolo unde oamenii nu vor mai putea să-și părăseacă locuințele decât pentru motive bine întemeiate. Noi restricții au fost impuse și în Berlin. Iar sancțiunile pentru nerespectarea regulilor sunt drastice. Potrivit ZDF, poliția îi verifică prin sondaj pe cei aflați în carantină, sunând direct la ușile lor, iar persoanele care nu se află acasă riscă amenzi de până la 25.000 de euro sau chiar pedeapsa cu închisoarea.
În regiunea bavareză Berchtesgadener, începând din 20 octombrie, de la ora 14.00, au fost închise școlile, grădiniţele, creşele, centrele de agrement şi restaurantele, iar oamenii nu mai pot ieși din casă decât pentru motive foarte clare. Restricțiile, impuse pentru început pentru 14 zile, au fost stabilite după ce aici în ultimele şapte zile rata infectărilor a ajuns la 272,8 de cazuri la suta de mii de locuitori, informează dw.com.
În același timp, Senatul berlinez a decis, în urmă cu mai bine de o săptămână, ca în Capitala federală oamenii să nu-și mai poată părăsi locuințele între orele 23 și 6 dimineaţa. Totodată au fost închise localurile care vând alcool, iar produsele alcoolice nu mai pot fi comercializate nici în interiorul benzinăriilor. Nerespectarea acestor reguli atrage amenzi de cel puțin 5.000 de euro.
În plus, la începutul acestei săptămâni, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în mai multe zone din Berlin. Este vorba despre piețe, 10 străzi comerciale foarte circulate, precum și locurile în care se formează cozi.
„Ne aflăm într-o situaţie îngrijorătoare, iar în afara unui lockdown politicienii nu au prea multe opţiuni în privinţa măsurilor pe care să le adopte tocmai pentru a evita să se întâmple acest lucru”, a declarat primarul Michael Mueller, făcând apel la respectarea regulilor.
Asta în contextul în care incidenţa noului coronavirus la Berlin a ajuns la 87,9 cazuri la 100.000 de locuitori în decurs de şapte zile.
În luna martie, când pandemia de coronavirus era încă la început,statele federale au impus, rând pe rând,restricții locale încercând să limiteze răspândirea noului coronavirus.
În Bavaria, de exemplu, la finalul lunii martie, oamenii nu au mai putut să iasă din case decât pentru a merge la serviciu, la medic sau pentru a se aproviziona cu alimente sau medicamente. Premierul bavarez Markus Söder făcea atunci apel la angajatori să le permită angajaților să lucreze de acasă în măsura în care acest lucru este posibil, potrivit aceleiași surse.
Tot în acea perioadă, în statul sudic Baden-Württemberg, aflat în apropierea graniței cu Franța și Elveția, au fost interzise întâlnirile grupurilor mai mari de trei persoane în locuri publice, restaurantele s-au închis, iar trecerea frontierei a fost controlată foarte strict, în sensul în care oamenii puteau traversa granița pentru a merge la serviciu, însă li se interzicea să facă cumpărături din țara vecină. Cei care încălcau regulile riscau amenzi de până la 25.000 de euro sau chiar pedeapsa cu închisoarea.
În Saxonia Inferioară au fost închise restaurantele și cafenelele, premierul Stephan Weil precizând atunci că măsura a fost luată pentru că prea multe persoane au ignorat regulile impuse în primă instanță, cum este cea a distanțării fizice. Totodată, în acea perioadă, polițiștii au făcut verificări pe scară largă pentru a constata dacă regulile sunt respectate sau nu.
Rămâne de văzut în ce măsură astfel de rstricții vor fi impuse și de această dată în Germania, confruntată, la fel ca restul statelor europene, cu al doilea val al pandemiei de coronavirus.