Coronavirus | Papa Francisc cere cooperare științifică internațională pentru descoperirea unui vaccin

Coronavirus | Papa Francisc cere cooperare științifică internațională pentru descoperirea unui vaccin

Papa Francisc a cerut ca toate țările să se alieze în descoperirea unui vaccin pentru noul coronavirus. De asemenea, acesta a susținut că orice vaccin care se va dovedi un real succes ar trebui să fie distribuit în întreaga lume. În altă ordine de idei, în aprilie, liderii mondiali au promis să accelereze lucrările pentru teste, medicamente și vaccinuri împotriva COVID-19. Statele Unite ale Americii nu au participat la respectiva inițiativă lansată de Organizația Mondială a Sănătății.

„Este important să unim capacitățile științifice”

Papa Francisc a cerut duminică o cooperare științifică internațională pentru a descoperi un vaccin pentru coronavirus și a declarat că orice vaccin care se va dovedi a fi un succes ar trebui să fie disponibil în întreaga lume, potrivit Reuters.

Papa Francisc a mulțumit tuturor celor care „au furnizat servicii esențiale”.

Acesta a încurajat cooperarea internațională pentru a face față crizei cauzate de noul coronavirus și pentru a combate virusul, care a infectat aproape 3.5 de milioane de persoane și a ucis peste 240,000 de persoane în întreaga lume.

„Este important să unim capacitățile științifice într-un mod transparent și imparțial pentru a găsi vaccin și tratamente”, aspusSuveranul Pontif.

Papa Francisc a precizat, de asemenea, că este important „să fie garantat accesul universal la tehnologii care permit fiecărei persoane infectate, în fiecare parte a lumii, să primească tratamentul medical necesar”.

Tot duminică, 3 mai, Papa Francisc a sprijinit de asemenea o propunere a unui grup interreligios cunoscut drept Comisia Superioară pentru Frăția Umană pentru o zi internațională de rugăciune și post în data de 14 mai, prin care să i se ceară lui Dumnezeu să ajute omenirea să depășească pandemia de coronavirus.

Planul pentru accelerarea lucrările pentru teste, medicamente și vaccinuri împotriva COVID-19

Liderii mondiali au promis în aprilie să accelereze lucrările pentru teste, medicamente și vaccinuri împotriva COVID-19 și să le împărtășească în întreaga lume.

„Ne confruntăm cu o amenințare comună pe care nu o putem învinge decât printr-o abordare comună”, a declarat Directorul General al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, la deschiderea întâlnirii virtuale.

„Experiența ne-a spus că, chiar și atunci când sunt disponibile instrumente, acestea nu au fost la fel de accesibile tuturor. Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, a mai adăugat acesta.

Însă, Statele Unite ale Americii nu au participat la lansarea inițiativei Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), întrucât Donald Trump a acuzat OMS că a favorizat China și nu a luat măsuri la momentul potrivit împotriva pandemiei de coronavirus. De asemenea, în acest context, SUA a decis să nu mai finanțeze organizația.

În altă ordine de idei, Organizația Mondială a Sănătății se apără și spune că a gestionat la timp și corespunzător criza COVID-19.

O serie de companii farmaceutice din întreaga lume au dezvoltat teste pentru identificarea anticorpilor care se dezvoltă după ce cineva a intrat în contact cu virusul. Administrația Trump intenționează să accelereze dezvoltarea unui vaccin pentru coronavirus cu scopul de a avea 100 milioane de doze gata până la sfârșitul anului 2020, potrivit unui înalt oficial al administrației SUA.

Majoritatea experților au sugerat că studiile clinice care să garanteze că un vaccin este sigur și eficient ar putea dura cel puțin 12 – 18 luni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`