Românul mort în atacul armat din Hanau este un tânăr de 23 de ani, din localitatea Singureni, județul Giurgiu. Bărbatul, pe nume Villi Viorel Paun, plecase în străinătate să își facă o viață mai bună. Își luase cu el și părinții, dar și un unchi. Tânărul, care trăia de peste patru ani în Germania, a fost în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Se ducea la un magazin atunci când a fost secerat de gloanțe.
Românul ieșise la cumpărături într-un cartier turcesc și se afla în maşina lui, care avea numere de România, când a fost împuscat de extremistul Tobias R.
Mașina era parcată în apropierea barului când a fost văzut și împușcat de terorist.
Alături de român, alte opt persoane, mai mulţi cetăţeni turci, un bulgar şi un bosniac, au fost ucise în atacul armat comis în centrul orăşelului Hanau.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe familiei tânărului ucis în atacurile din Hanau.
„Cu profundă tristețe am aflat că în urma atacurilor violente de la Hanau, Germania, și-a pierdut viața și un cetățean român. Transmit condoleanțe familiei îndoliate în aceste momente de grea încercare”, a scris președintele pe pagina sa de Twitter.
Suspectul, pe nume Tobias R, a lăsat o scrisoare în care militează, printre altele, pentru uciderea străinilor care nu mai pot fi expulzați din Germania.
Ziarul Bild scrie că bărbatul era cetăţean german, iar în maşina lui au fost găsite reviste despre muniţie şi arme. El avea permis de vânătoare cu arme de foc.
Bărbatul a fost găsit mort în locuinţa lui la scurt timp după atacurile comise miercuri seară în două baruri cu specific oriental. Poliția l-a căutat ore bune. Atacatorul și-ar fi ucis și mama, trupul neînsufleţit al femeii fiind descoperit în locuința bărbatului, în Hanau.
Germania a fost, în ultimii ani, ținta mai multor atacuri jihadiste. Dar ameninţarea terorismului de extremă dreapta îngrijorează cel mai mult autorităţile germane, mai ales după uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al partidului cancelarului Angela Merkel, în iunie anul trecut.
Liderii germani au condamnat în mod ferm atacul armat de miercuri seara și au promis să vor lupta împotriva acelora care vor diviza societatea pe criterii etnice.
Într-un discurs susținut la Berlin, Angela Merkel a avut o poziție fermă.
„Totul va fi făcut pentru a investiga circumstanțele acestor teribile crime”, a declarat cancelarul german, care a continuat pe un ton considerat atipic: „Rasismul este o otravă. Ura este o otravă”.
Și ministrul de Interne al Germaniei a avut o poziție similară.
„Este important să clarificăm fondul acum și să dezbatem la nivel politic, ce fel de otravă produce ceea ce am văzut în societatea noastră?”, a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.