Ce a declarat Maia Sandu despre unirea Republicii Moldova cu România

Ce a declarat Maia Sandu despre unirea Republicii Moldova cu România

Maia Sandu a reușit o victorie categorică la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, împotriva candidatului pro-rus, Igor Dodon. Exodul cetățenilor, economia, justiția cât și unirea micului stat cu România au fost subiectele abordate în cadrul campaniilor celor doi candidați.

De-a lungul timpului, Igor Dodon s-a poziționat ferm împotriva unirii Republicii Moldova cu România. A condamnat o astfel de inițiativă și a subliniat „pericolul” la care se expun moldovenii, în cazul unui astfel de scenariu.

De partea cealaltă, Maia Sandu a susținut mereu orientarea pro-occidentală. De asemenea, în urmă cu 4 ani, a declarat că în cazul unui referendum, ar susține unirea cu România.

„Dacă ar avea loc un referendum pentru unire (n.r. – cu România), personal, aș vota ‘da'”, a declarat Maia Sandu în 2016, la Pro TV Chișinău.

Maia Sandu, ponderată în declarațiile unioniste în 2020

În 2020, Maia Sandu a avut o poziție mai așezată cu privire la scenariul unirii. În noiembrie de exemplu, candidatul pro-european a vorbit mai degrabă despre unirea între cetățenii Republicii Moldova. Mai precis, problemele interne au prioritate.

„Trebuie să ne unim și să lucrăm împreună pentru a ne salva țara de corupție și pentru a construi un stat normal în care oamenii să se simtă ca acasă”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru jurnalistul ucrainean Dumitru Gordon.

De asemenea, în octombrie, pro-europeanul a susținut că decizia unirii aparține cetățenilor.

„Asta o să decidă cetățenii. O să facă unirea, n-o să facă unirea, asta e decizia cetățeanului. Noi facem ceea ce ne angajăm să face. Eu mă angajez să contribui la curățarea instituțiilor statului în următorii 4 ani de zile, la curățarea clasei politice de politicieni corupți, la reformarea justiției și la resetarea economiei”; a declarat Sandu la N4.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”