Bani, bere, prăjituri, reduceri la produse sau chiar marijuana – Recompense promise celor care se vaccinează anti-COVID-19

Bani, bere, prăjituri, reduceri la produse sau chiar marijuana - Recompense promise celor care se vaccinează anti-COVID-19
Foto: Hepta - DPA Images / Carlos Guzman

Mai multe guverne, dar și companii au venit cu propuneri de recompense pentru cei care se vaccintează anti-COVID-19, în contextul în care entuziasmul față de campania de imunizare a scăzut peste tot în lume în ultima vreme.

Recompense pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19

În Serbia, președintele Aleksandar Vučić a anunțat că vor primi câte 25 de euro cetățenii care s-au vaccinat anti-COVID-19 până acum și cei care se vor imuniza până la finele acestei luni.

„Nu am văzut niciodată în literatura medicală ca cineva să fie plătit pentru a se vaccina anti-COVID-19. Am putea să fim primii nu doar în Europa, ci în lume”, a declarat epidemiologul sârb Zoran Radovanovic.

Alții, precum Stavro Raskovic, proprietarul unui restaurant, oferă mâncare gratis: „Domeniul nostru este foarte afectat de această situație și vrem să ne întoarcem cât mai curând posibil la viața de dinainte și la munca normală”.

În Statele Unite, cei care acceptă vaccinarea primesc prăjituri, cafea, bere, bani sau reduceri la diverse produse și chiar marijuana. Până acum, în SUA circa 145 de milioane de persoane, adică 56% din populaţia adultă, au primit măcar prima doză de vaccin. Președintele Joe Biden vrea ca minim 70% dintre adulţi să primească cel puţin prima doză până pe 4 iulie, Ziua Naţională.

Pentru atingerea acestui obiectiv, statele, comunitățile și companiile vin cu tot felul de stimulente. Joe Biden a anunţat colaborări cu societăţi importante, precum supermarketurile, pentru ca acestea să le ofere promoţii clienţilor care vin să se vaccineze. Reduceri de preţuri la bilete pentru meciuri sunt de asemenea avute în vedere, în parteneriat cu marile ligi sportive, informează Agerpres.

Administraţia sa a anunţat încă de luna trecută facilităţi fiscale pentru întreprinderile mici şi mijlocii care le oferă un concediu plătit angajaţilor pentru a se vaccina.

Guvernatorul din New Jersey, Phil Murphy, le-a promis o bere gratuită tuturor celor cu vârste de peste 21 de ani care se vaccinează. Programul e valabil luna aceasta.

La rândul său, guvernatorul din Maryland, Larry Hogan, a anunţat că bugetarii vor primi 100 de dolari dacă se vaccinează, ofertă care este retroactivă şi va fi valabilă un an şi jumătate. Cei care nu se mai prezintă pentru administrarea celei de-a doua doze vor fi nevoiți să dea banii înapoi.

În Virginia de Vest, guvernatorul Jim Justice oferă bonuri de 100 de dolari în schimbul vaccinării celor cu vârste între 16 şi 35 de ani.

Krispy Kreme, un lanț de gogoşerii şi cafenele, oferă câte o prăjitură gratis tuturor celor care prezintă certificatul de vaccinare, ofertă valabilă până la sfârşitul anului. Luna aceasta, cei imunizați primesc și câte o cafea gratuit. Krispy Kreme, dar și alte companii oferă facilități și angajaților care se vaccinează.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)