Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană. Sărbătoare la Londra cu ocazia ieşirii din UE. Miting pro-UE la Edinburgh (FOTO, VIDEO)

Sursă foto: hepta.ro

Sămbătă, la ora 1:00 (ora României),s-a produs Brexitul, Marea Britanie ieşind din Uniunea Europeană, prima dată când un stat-membru a părăsit Uniunea Europeană.

În momentul de față Marea Britanie a intrat într-o perioadă de tranziţiecare va dura până la data de 31 decembrie 2020. În acest interval de timp, cea mai mare parte a legislației europene va continua să se aplice în Regat, adică Marea Britanie va rămâne parte atât din piaţa unică europeană, cât şi din uniunea vamală.

În plus, până la data de 30 iunie 2020 Londra vă putea cere Bruxelles-ului o extindere a perioadei de tranziţie. Dacă nu o va face până la acea dată, atunci perioada de tranziţie va expira, într-adevăr, pe 31 decembrie 2020. Trebuie, însă, precizat faptul că premierul britanic Boris Johnson a declarat foarte clar că nu doreşte o extindere a perioadei de tranziţie.

În Londra, momentul a fost sărbătorit de susţinătorii Brexitului cu muzică şi discursuri susţinute de personalităţi implicate în promovarea lui. În paralel, premierul Boris Johnson a publicat pe Twitter un discurs în care vorbea de „dezlănţuirea potenţialului genialei Marii Britanii” şi de faptul că Brexitul „poate deveni un succes uimitor”. Nu în ultimul rând, a vorbit din nou de „recâştigarea uneltelor de autoguvernare” prin faptul că s-a ieșit din Uniunea Europeană.

Citeşte AICI cum îi va afecta Brexitul pe românii care vor să călătorească în Marea Britanie sau pe românii care sunt deja acolo.

Miting pro-Brexit din capitala Marii Britanii,Londra

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În Scoția însă, cea mai pro-europeană regiune a Marii Britanii, adunările nu au fost pentru celebra momentul, ci pentru a susține Uniunea Europeană.La referendumul pentru Brexit din 2016, numai puţin de 62% dintre scoţienii care s-au prezentat la urne au votat împotriva ieşirii din Uniunea Europeană.

Iar la rerefendumul de independență din 2014, un procentaj de 55,3% dintre votanţii scoțieni au votat împotriva ruperii de Regatul Unit, în timp ce 44,7% au votat în favoarea. El a fost, însă, organizat cu doi ani înainte de referendumul pentruBrexit, ulterior apărând suspiciuni că ordinea referendumului a fost în mod deliberat stabilită aşa, pentru a se evita dezmembrarea Regatului Unit.

Miting pro-Uniunea Europeană din capitala Scoției,Edinburgh

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Miting pro-Uniunea Europeană din Glasgwo, Scoția

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Momentul în care steagul Marii Britanii a fost dat jos de la Bruxelles

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`