Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost trimis în judecată, marţi, sub acuzaţia că în 2012 a încălcat legislaţia cu privire la finanţarea electorală, transmite Daily Mail.
Potrivit procurorilor, în timpul campaniei din 2012, Nicolas Sarkozy ar fi cheltuit 43 de milioane de euro. Asta deşi, potrivit legii, candidaţii pot cheltui maximum 22,5 milioane de euro.
Fostul preşedinte francez riscă până la un an de închisoare. În situația în care va fi găsit vinovat el nu ar fiprimul preşedinte francez condamnat la închisoare. Şi Jacques Chirac, decedat săptămâna trecută, a fost condamnat în 2011, la închisoare cu suspendare, pentru deturnare de fonduri şi utilizare improprie a fondurilor publice în perioada în care fusese primar al Parisului.
În ciuda efortului financiar făcut de el, Nicolas Sarkozy a pierdut, oricum, alegerile în faţa lui Francois Hollande.