Autoritățile sanitare franceze investighează, în prezent, 68 de focare de COVID-19 și au îndemnat populația să respecte în continuare măsurile de distanțare socială, relatează Euronews.
Potrivit definiției stabilite de autorități, focarul este „ocurența a cel puțin trei cazuri confirmate sau probabile, într-o perioadă de șapte zile, și care aparțin aceleiași comunități sau care au participat în aceeași adunare de oameni, indiferent dacă se știu între ei sau nu”.
Teritoriile din jumătatea nordică a Franței rămân cele mai afectate. În departamentul Mayenne, șase focare au fost identificate în ultimele săptămâni, cu un număr de cazuri confirmate de COVID-19 care s-a înmulțit de patru ori – de la 54, la 219 – între 25 iunie și 6 iulie. Pentru a face față acestei creșteri masive, a fost demarat un plan de screening în masă, iar toți locuitorii cu vârste mai mari de 10 ani au fost îndemnați să se testeze pentru coronavirus. Decizia vizează circa 300.000 de persoane.
Patru dintre focare au fost observate în Laval, prefectura departamentului Mayenne, și se referă la cazuri de la o măcelărie, un azil, o școală și un centru de acomodare. Celelalte două sunt legate de o altă măcelărie, dar și de un cămin al tinerilor angajați din Craon, care se află la circa 35 de kilometri în sudul orașului Laval.
În Montargis, un oraș cu 65.000 de locuitori din departamentul Loiret, peste 2.000 de persoane au fost testate pentru coronavirus de sâmbătă, până luni. Doar două din primele 1.000 de rezultate au fost pozitive, ducând numărul total al îmbolnăvirilor din acest focar la 50. Autoritățile nu au oferit prea multe detalii despre originile focarului, dar primarul Benoit Digeon a vorbit despre posibilitatea ca acesta să fi izbucnit de la o petrecere de familie.
În al doilea oraș ca mărime din Franța, Lyon, 450 dintre elevii și angajații unei școli locale au fost puși în situația de a intra în auto-izolare, luni, după ce au fost confirmate șase cazuri de COVID-19. Cu toții au fost îndemnați să se testeze și să petreacă 14 zile în carantină, chiar și în situația în care rezultatele ar fi negative.
În regiunea sud-vestică Nouvelle-Aquitane, două noi focare de infecție erau identificate la începutul lunii iulie. La rândul său, orașul Bordeaux ar putea avea un alt focar, după ce o persoană depistată cu COVID-19 a intrat în contact cu alți 23 de oameni.
Per total, 304 focare de infecție cu coronavirus au fost depistate în Franța, între 9 mai și 1 iulie. Franța continentală a contabilizat 284 dintre ele, în timp ce restul de 20 provin din teritoriile de peste mări.
Țara se numără printre cele mai afectate, cu circa 30.000 de decese în rândul pacienților depistați cu coronavirus și în jur de 170.000 de îmbolnăviri confirmate – dintre care peste 600 doar miercuri – de la debutul pandemiei de COVID-19. Un studiu arată că alegerile municipale ar putea să fi contribuit și ele la accentuarea crizei sanitare.