Alertă cu bombă la Palatul Hofburg. Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, plasat în siguranţă. Cartierul, încercuit de forțele de ordine

Alertă cu bombă, miercuri, la Palatul Hofburg, sediul preşedinţiei austriece. Potrivit autorităților de la Viena, în instituție se afla și șeful statului Alexander Van der Bellen.

”Preşedintele se afla la faţa locului. El a fost informat şi a fost plasat în siguranţă”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei,Reinhard Pickl-Herk, potrivit Reuters.

Foto: Twitter

Sediul preşedinţiei austriece, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Autoritățile au dispus evacuarea de urgență a tuturor persoanelor care se aflau miercuri după amiază în Palatul Hofburg.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Viena a declarat că amenințarea a fost primită prin e-mail.

De asemenea, forțele de ordine vieneze au încercuit cartierul în care se află PalatulHofburg, iar echipele mobile au fost desfășurate.

În acest cartier se află și sediul Cancelariei lui Sebastian Kurz.

În acest moment membri ai forţelor de intervenţie de urgenţă, cu câini special antrenaţi în găsirea explozibililor, ambulanţe şi pompieri sunt pe străzile din Viena.

Potrivit poliției din Viena, nu a fost găsit niciun obiect sau colet suspect, astfel că alerta poate fi considerată una falsă.

Alexander Van der Bellen, ales în 2016 împotriva extremei drepte, provine din rândul ecologiştilor.

Foto: Twitter

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante